Încărcător Samsung Duo de 50W cu două porturi USB-C lansat

124
Samsung Duo de 50W
Sursa foto: via gizmochina.com

Samsung lansează permanent noi telefoane și tablete, dar acestea trebui și încărcate. De două zile Samsung a lansat un nou încărcător pentru telefoane și tablete: Samsung Duo de 50W. Este un adaptor de încărcare USB-C cu două porturi, cu o putere maximă de 50W. Momentan noul încărcător este disponibil la vânzare doar în SUA și Europa.

Noul adaptor de încărcare „50W PD Duo” de la Samsung, are un preț de 69,60 de euro în Europa și vine cu un cablu USB-C de 5A în cutie. Samsung Duo poate furniza o putere maximă de 50W atunci când doar un port este conectat pentru încărcare, potrivit GizmoChina. Când sunt conectate ambele porturi și se încarcă două dispozitive simultan, fiecare port oferă maximum 25W.

Samsung Duo de 50W are numărul de model EP-T5020

În plus, încărcătorul este disponibil doar în culoarea neagră. Când se încarcă două dispozitive vitezele de încărcare pentru fiecare sunt de 25W, încărcare ce cu greu poate fi numită „super-rapidă” în aceste zile. Sunt în acest moment multe încărcătoare de la terțe părți (de exemplu Anker Prime 100W) cu încărcare semnificativ mai rapidă chiar și atunci când alimentează mai multe dispozitive. Mai mult, astfel de încărcătoare au adesea prețuri considerabil mai mici.

PPS – Programmable Power Supply este un standard care se referă la tehnologia avansată de încărcare prin USB-C. Poate modifica în timp real tensiunea și curentul de alimentare în funcție de starea de încărcare a dispozitivului.

Acest nou adaptor de încărcare super rapidă Samsung de 50 W utilizează protocolul USB PD PPS. PPS, sau sursa de alimentare programabilă, este un standard de încărcare inteligent. Controlează cu precizie tensiunea și curentul, optimizând vitezele, asigurând în același timp siguranța și compatibilitatea dispozitivului.

Potrivit lui Roland Quandt, Samsung Duo de 50W are numărul de model EP-T5020. Vă reamintim că Samsung a lansat la începutul anului un power bank (baterie externă) Samsung Power Bank Quick Charge de 20.000mAh cu încărcare de 45W (cu numărul de model EB-P4520XU).

În timp ce telefoanele Samsung nu oferă soluții nebunești de încărcare rapidă ca producătorii chinezi de smartphone-uri, este demnă de remarcat introducerea unui adaptor de încărcare de 50W de Samsung. Acest lucru este interesant având în vedere că Galaxy S24 Ultra are încărcare rapidă limitată la doar 45W. Cu toate acestea, pentru persoanele care trebuie să utilizeze sau să încarce mai multe dispozitive simultan, un dispozitiv de încărcare USB-C cu două porturi va fi destul de benefic.