Acasă Stiri Samsung ar putea elimina mufa pentru căști de 3,5 mm la Note...

Samsung ar putea elimina mufa pentru căști de 3,5 mm la Note 10

Cea mai nouă informație apărută în presa sud-coreeană ar putea fi ușor pusă în categoria „prea devreme pentru a fi credibil„. Dar atunci când este vorba despre Samsung, eventuala scoatere a jack-ului pentru căști de pe telefoanele sale, cu siguranță atrage atenția. Se pare că Galaxy Note 10 poate fi primul smartphone Samsung fără o mufă pentru căști, potrivit unor surse din domeniul telefoniei mobile, citate de ETNews.

Potrivit SamMobile, nu există motive care să justifice motivul pentru care Samsung ar putea face acest pas. Informația menționează că Samsung ar mai putea aștepta până la Galaxy S11 înainte de a-și lua rămas bun de la jack-ul tradițional de 3,5 mm. Se pare că Samsung va oferi un convertor USB de tip C la jack-ul de 3,5 mm în cutie, ceea ce nu va fi surprinzător. Samsung nu a uitat niciodată să pună conectorii și convertoarelor necesare în cutie.

Smartphone-le emblematice ale companiei vin cu un convertor standard USB-USB de tip C pentru transferul de date de la alte dispozitive și, până de curând, Samsung a oferit și un convertor microUSB la convertorul de tip C pe toate piețele.

Jack-ul pentru căști pe Note 10 va fi în cele din urmă sacrificat de Samsung

Când mufa pentru căști a dispărut, trebuie să ascultați muzica prin cablu utilizând acest terminal USB-C sau să folosiți căștile fără fir Bluetooth. Căștile de 3,5 mm nu pot fi conectate direct la portul USB-C. Pentru a utiliza căști de 3,5 mm, trebuie să utilizați o mufă de conversie separată.

Mufa pentru căști sau mufa jack, este o familie de conectori electrici folosiți în mod obișnuit pentru semnale audio analogice. A fost inventată pentru utilizarea în tablouri telefonice în secolul al XIX-lea. Dimensiunea de 3,5 mm a fost concepută în anii 1950 și rămâne un standard utilizat și astăzi.

Nu există niciun motiv anume pentru care Samsung vrea să elimine mufa pentru cască în unele modele emblematice. În industria telefoanelor mobile, au fost luate în considerare avantajele designului de smartphone și implementarea căștilor fără fir. Designul smartphone-ului se schimbă devenind tot mai subțire. Performanțele vor evolua în continuare, dar ca dimensiuni smartphone-ul nu ar trebui să crească.

Este posibil ca trendul designului să ducă la necesitatea dispariției jack-ului pentru căști. Samsung și-a împachetat telefoanele cu atât de multă tehnologie în ultimii ani încât ar putea să aibă nevoie în curând de spațiu suplimentar, pentru a adăuga caracteristici majore, fără a mări considerabil dimensiunile dispozitivului. Trebuie obținute performanțe maxime cu minimum de piese, scoaterea mufei pentru căști va economisi spațiu pentru alte lucruri. Noul spațiu va permite să se mărească capacitatea bateriei, să se instaleze componente noi și automat să se îmbunătățească performanțele.

Mai mulți producători au eliminat mufa pentru căști

Pe lângă problemele de proiectare, căștile fără fir trebuie luate în considerare dacă se elimină mufele de 3,5 mm. Potrivit companiei de cercetare de piață Strategy Analytics, piața mondială a căștilor wireless este de așteptat să atingă 73,9 milioane de unități în 2019 și 100 de milioane de unități în 2022. Este o creștere de 42% de la 51,9 milioane anul trecut. Totuși, pe măsură ce se extinde utilizarea căștilor fără fir, valoarea jack-urilor pentru căști scade.

Ar fi trist să vedem că jack-ul pentru căști este sacrificat. Totuși majoritatea producătorilor trec deja spre soluții audio wireless și USB de tip C. Inevitabil gigantul high-tech sud-coreean se va alătura acestui trend la un moment dat. Apple a eliminat mufa pentru cască când a lansat seria iPhone 7 în 2016. Dacă Samsung hotărăște ca acest lucru să se întâmple cu Galaxy Note 10 sau mai târziu, rămâne de văzut.

Stiri

Aplicația Google se blochează pe telefonul Galaxy? Iată rezolvarea!

Mulți utilizatori de smartphone-uri Android se plâng că aplicația Google de pe dispozitivul lor se blochează după cea mai recentă actualizare. Și...

Samsung a lansat noile monitoare de jocuri Odyssey 2021

Samsung a anunțat că gama de monitorizare Odyssey 2021 va fi disponibilă la nivel global începând cu 21 iunie 2021. Noua gamă...

Procesorul Samsung Exynos cu grafică AMD RDNA 2 va fi anunțat în iulie

Știm că Samsung lucrează la proiectul unui procesor cu grafică AMD RDNA 2 și acum sunt informații că este în lucru. GPU...

Samsung a început să lucreze pe Android 12 pentru seria Galaxy S21

Google a prezentat prima versiune beta a Android 12 în luna mai în timpul conferinței Google I / O. Recent gigantul de...

Opțiune de stocare de 512GB pentru Samsung Galaxy Z Fold 3

Până în prezent, nu existau dovezi concrete despre un model Samsung Galaxy Z Fold 3 cu 512GB stocare. Majoritatea informaților spuneau că...

Galaxy Z Fold 3 și Z Flip 3 vor fi produse în cantități „uluitoare”

Se pare că Samsung Galaxy Z Fold 3 și Z Flip 3 vor fi produse în cantități foarte mari înainte de lansarea...

Samsung Galaxy Z Fold 3 cu UDC și senzor de amprente in-display

În august Samsung va organiza un eveniment Galaxy Unpacked pentru lansarea smartphone-urilor pliabile Galaxy Z Fold 3 și Galaxy Z Flip 3....