Samsung Galaxy A13 5G a fost lansat în Statele Unite

983
Samsung Galaxy A13 5G a fost lansat in Statele Unite
Sursa Foto: via xdadevelopers.com

Samsung a lansat la 1 decembrie un alt smartphone în gama sa Galaxy, Samsung Galaxy A13 5G în Statele Unite. Conform Samsung, acesta este cel mai accesibil telefon 5G din portofoliul său din seria A. Compania spune că Galaxy A13 5G reprezintă angajamentul Samsung de a oferi consumatorilor telefoane puternice la orice preț. Galaxy A13 are o baterie mare, capacitate 5G, configurație cu trei camere, un afișaj mare și multe altele la un preț accesibil.

Samsung a anunțat pe cel mai ieftin telefon 5G de până acum. Telefonul este o continuare a lui Samsung Galaxy A12, care a fost lansat în SUA la începutul acestui an. Statele Unite au cu siguranță o penurie de telefoane ieftine de calitate, mai ales în comparație cu piețele mai competitive precum India și Europa. Dispozitivele Galaxy low-end ale Samsung sunt foarte bune iar acum pe lângă Galaxy A13 este disponibil și Galaxy A03s în SUA.

Samsung Galaxy A13 5G cu ecran de 6,5 inch și procesor MediaTek

Samsung Galaxy A13 5G are un ecran Infinity-V HD+ de 6,5 inch (16,51 cm) cu o rată de reîmprospătare adaptivă de 90 Hz. Cel mai recent telefon de buget 5G de la Samsung este alimentat de cip-setul MediaTek Dimensity 700. Acesta este asociat cu 4GB de RAM și 64 GB de stocare la bord, conform XDA-Developers. Smartphone-ul are și un slot pentru card micro-SD pentru o extindere suplimentară a stocării până la 1TB.

Galaxy A13 5G are un sistem cu trei camere pe spate, cu una principală de 50MP, una macro de 2MP și una de adâncime de2 MP. Telefonul are o cameră de 5 MP în față pentru selfie-uri și apeluri video. Smartphone-ul are o baterie de 5.000 mAh cu încărcare cu fir de 15 wați (W), dar încărcătorul nu este inclus în cutie.

Wattul (W) este unitatea de măsură pentru putere în Sistemul internațional de unități. A fost numit după inginerul și savantul scoțian James Watt. La 29 mai 2009, Banca Angliei a emis o bancnotă de 50 de lire sterline cu chipul lui James Watt.

Telefonul are dimensiunile 164,5 x 76,5 x 8,8 mm și o greutate de 95 grame. Pentru securitate are un senzor de amprente pe lateral în butonul de pornire. Are USB Tip-C, mufă de 3,5 mm și suport NFC. Sistemul de operare Android 11 și interfața Samsung ONE UI 3.0 sunt la bord.

Ecranul de 90Hz și suportul 5G sub-6GHz sunt oarecum impresionante la acest interval de preț, dar restul este cam la ceea ce v-ați aștepta pentru un telefon de buget. Samsung Galaxy A13 5G va fi disponibil începând cu 3 decembrie la AT&T și magazinul online Samsung un preț de 249.99 dolari în SUA.

Galaxy A03s a fost și el lansat în SUA

Cu această ocazie Samsung a lansat și pe Galaxy A03s în SUA, telefon lansat în vara acestui an. Samsung Galaxy A03s costă 159$. Samsung nu a împărtășit specificațiile exacte pentru modelul din SUA, probabil pentru că hardware-ul nu este motiv de laudă. În alte regiuni Samsung Galaxy A03s are un procesor MediaTek Helio P35, un ecran de 6,5 inch, Android 11 și o baterie de 5.000 mAh. Galaxy A03s va fi disponibil de la AT&T, T-Mobile, magazinul online Samsung și Verizon începând din ianuarie.