Samsung Galaxy Fit 3 lansat, va fi disponibil la nivel global

220
Galaxy Fit 3
Sursă foto: 91Mobiles

Despre Galaxy Fit 3 au fost o mulțime de informații în ultima vreme, iar acum ceia ce era de așteptat s-a întâmplat. Ceasul de fitness Samsung Galaxy Fit 3 a fost anunțat de compania Samsung. Noul trecker de fitness a fost lansat la nivel global, la mai bine de trei ani după predecesorul său.

Dispozitivul oferă funcții de monitorizare a sănătății pentru peste 100 de tipuri de exerciții, niveluri de somn și stres. Cele mai notabile actualizări ale brățării inteligente Samsung Galaxy Fit 3 sunt detectarea căderii și o funcție de serviciu de urgență, potrivit TheKoreaHerald.

Samsung Galaxy Fit 3 are un corp din aluminiu și un afișaj OLED de 1,6 inch (diagonală de 40 milimetri). Ecranul este cu 45% mai lat decât la modelul anterior Galaxy Fit 2, și oferă imagini vii și interacțiuni intuitive. Afișajul dispozitivului are Always-on Display, permițând utilizatorilor să-și verifice statisticile dintr-o privire. Ecranul este, de asemenea, personalizabil, permițând utilizatorilor să aleagă dintr-o gamă largă de fețe de ceas și widget-uri.

Utilizatorii pot efectua un apel de urgență la un număr prestabilit pentru asistență rapidă. Apăsând butonul lateral, ei pot trimite și un mesaj SOS, informând despre o urgență. Când utilizatorii se află într-o situație de critică, pot trimite direct un SOS apăsând butonul lateral de cinci ori.

SOS – Save our Soul este semnalul internațional de primejdie în codul Morse, trei puncte, trei linii, trei puncte (• • • – – – • • •). Semnalul a fost adoptat de Germania în aprilie 1905 și a devenit standard mondial la data de 1 iulie 1908.

De asemenea, are conectivitate îmbunătățită cu smartphone-urile Galaxy de vârf. Funcția de telecomandă a camerei la Fit 3 permite utilizatorilor să facă fotografii direct de pe telefonul conectat. Funcțiile de control media gestionează și redarea media pe smartphone-urile asociate. Nu are microfon și difuzor, așa că nu îl puteți folosi pentru a răspunde la apeluri.

Atunci când utilizatorii doresc să se pregătească de culcare sau să nu fie deranjați, aceștia pot sincroniza automat modurile între dispozitivul lor portabil și smartphone. Dacă un telefon este pierdut sau rătăcit, utilizatorii îl pot localiza cu ușurință și cu funcția Găsește-mi telefonul de pe Galaxy Fit 3.

Opțiunile de culoare pentru Galaxy Fit 3 sunt gri, argintiu și auriu roz. Noul ceas de fitness Samsung are un rating de 5ATM și rezistență la praf și apă cu IP68. În acest fel este ideal pentru diverse medii și activități.

Samsung a spus că va dezvălui prețul odată cu lansarea oficială, dar surse sud-coreene spun că va costa aproximativ 100.000 de woni (~75$ / 70€). Galaxy Fit 3 urmează să ajungă pe rafturile magazinelor în unele țări din Europa, Asia și America Latină începând cu 23 februarie 2024. În Coreea de Sud acest tracker de fitness va fi lansat mai târziu.