Samsung ar putea lucra la un Galaxy Note „de generație următoare”

425
Samsung ar putea lucra la un Galaxy Note
Sursa Foto: Samsung

Când s-a aflat că Samsung nu reînnoiește marca comercială Galaxy Note s-a presupus imediat că gigantul coreean a terminat cu această serie. Dar, deocamdată compania nu a anunțat nimic oficial. Chiar au fost declarații oficiale că această seria va continua. Acum potrivit tipsterului Ice Universe într-o postare pe Twitter, Samsung ar putea lucra la un Galaxy Note „de generația următoare”.

Pe Twitter, Ice Universe a dorit ca publicul să știe că există dovezi ale unui Galaxy Note „de generație următoare”. Cineva din lanțul de aprovizionare Samsung a văzut dovezi ale existenței unui Galaxy Note de generația următoare. Știm că Ice Universe este un fost angajat Samsung și încă are surse acolo și informația este credibilă. Dar cât timp vor mai fi active și fiabile aceste surse, încă nu știm.

Posibil un nou smartphone Galaxy Note în viitor

Din păcate, nicio altă informație, cum ar fi designul, dispunerea camerelor externe, dimensiunea sau alte specificații, nu au apărut în tweet. În acest fel nu ne putem entuziasma momentan de ceva ipotetic. Da, acest presupus smartphone poate fi un prototip, dar și poate rămâne în acest stadiu.

De asemenea, este demn de remarcat faptul că Samsung aduce încet funcțiile S Pen-ului la celelalte serii. Au primit suport S Pen telefonul Samsung Galaxy S21 Ultra și pliabilul Samsung Galaxy Z Fold 3. Șeful Samsung Mobile, Dr. TM Roh, a declarat mai devreme că compania nu va lansa un Galaxy Note 21, dar a promis că vor veni mai multe funcții S Pen pe telefoanele pliabile Samsung.

TM Roh este un inginer care s-a alăturat Samsung în 1997. El a fost un jucător cheie în cercetarea și dezvoltarea gamei de dispozitive Galaxy. De asemenea, el a contribuit la reducerea costurilor prin externalizarea producției de telefoane.

Anterior Samsung a declarat că a renunțat la lansarea seriei Galaxy Note 21 din cauza crizei globale de cipuri. Acest lucru ar putea fi un argument solid pentru această decizie, conform Wccftech. Această situație a afectat și compania Apple, cunoscută că are cel mai bun lanț de aprovizionare printre producătorii de telefoane. Fanii seriei Note au semnat o petiție, îndemnând Samsung să renunțe la seria Galaxy S22 în favoarea unui Galaxy Note.

Din păcate, compania nu poate lua decizii care sunt contra intereselor sale economice. Dar dacă Samsung consideră că o viitoare serie Note va genera profit, suntem încrezători că aceasta va reveni la un moment dat. Deocamdată știm că Samsung va începe producția la seria Galaxy S22 în noiembrie a acestui an. În acest fel această serie va fi gata de lansare în ianuarie, chiar dacă au fost zvonuri că poate ateriza în decembrie.