„Picasso” este numele de cod intern ce va fi purtat de Samsung Galaxy S11. Acest nume va fi purtat de viitorul smartphone Samsung în perioada de concepție și dezvoltare. Pare o alegere interesantă și potrivită pentru producătorul sud-coreean, cu trimitere la creativitate și celebritate. Samsung a selectat un alt artist de renume mondial pentru numele de cod intern, Leonardo Da Vinci, pentru Galaxy Note 10.
Nu a trecut nici măcar trei luni de când Samsung a lansat smartphone-urile din seria Galaxy S10 și am început să auzim despre Galaxy S11. Tipster-ul Ice Universe a sugerat că gigantul high-tech sud-coreean lucrează deja la gama de smartphone-uri din gama Galaxy S de anul viitor. Dacă această viitoare serie S va avea numerotarea în continuare compusă din două numere, încă nu știm. Au fost zvonuri că Samsung va denumi altfel smartphone-urile Galaxy S când vor trece de numărul zece. Samsung consideră că unsprezece, doisprezece sau treisprezece sunt mai greu de pronunțat și va schimba numerotarea.
Samsung Galaxy S11, la fel ca Picasso, va fi genial și inovator
Din câte se pare tendința viitoare a companiei Samsung este de a asocia stelele strălucitoare din galaxie cu nume de mari artiști din toate timpurile. Este o schimbare față de seria Galaxy S10, care a avut nume de cod prozaic în comparație cu noile opțiuni. Vă reamintim că trioul S10 de anul acesta a fost pur și simplu cunoscut sub numele de „Beyond”. Tweet-ul sugerează că Galaxy S11 este deja în curs de dezvoltare. Nu ne așteptăm ca telefonul să apară mai devreme de 2020, Samsung nu a lansat încă pe Galaxy Note 10.
Samsung nu este prima companie de tehnologie care utilizează numele Picasso în produsele sale. Procesoarele Zen+ proiectate de AMD (Advanced Micro Devices) fac parte și ele dintr-o serie numită Picasso. Galaxy S11, asociat cu numele Picasso, va fi un smartphone genial și inovator așa cum a fost și Pablo Picasso.
În mod surprinzător, menționarea unui nou nume de cod asociat cu Galaxy S11 a declanșat speculații despre ce ar putea aduce următorul smartphone Galaxy S în ceea ce privește inovația. Conform Notebookcheck, așteptăm printre altele camere foto sub-display și multe alte caracteristici noi.
Samsung lucrează și la un ecran complet, fără absolut nimic pe el. Nu are găuri sau altceva și ne așteptăm ca acesta să apară pe Galaxy S11. Posibil și noul senzor foto Isocell de 64 MP să fie pe S11. Nu credem că Galaxy S11 va avea design cu accente cubiste în stilul operelor lui Picasso.