Samsung a lansat noul Galaxy Xcover 4s, puternic și robust

1053

Samsung a lansat oficial noul telefon Galaxy XCover 4s, un telefon robust cu software modern și design arhaic. Telefoanele inteligente din gama Samsung Galaxy XCover vin prin tradiție cu design-uri robuste, specificații respectabile și prețuri rezonabile. Este o gamă pe care Samsung o păstrează în continuare.

Disponibil în Italia începând cu luna iulie, noul Galaxy XCover 4s este echipat cu o nouă cameră puternică și un procesor actualizat pentru performanțe superioare, fără a renunța la designul robust care caracterizează această linie de produse. Momentan nu sunt informații că ar fi disponibil și în altă parte.

Samsung Galaxy Xcover 4s cu procesor Exynos 7885

Galaxy XCover 4s a venit cu îmbunătățiri pentru ușurința utilizării. Dispune de un procesor Exynos 7885 Octa-core de 1,6 GHz cu 3GB de RAM și o memorie extensibilă de 32GB, de două ori mai mult decât modelul precedent. Exynos 7885 este același chipset aflat pe Galaxy A8 (2018) și Galaxy A8+ (2018), care se potrivește pentru multimedia, multitasking și jocuri casual.

Samsung Galaxy XCover 4s readuce butonului dedicat gamei XCover, care permite clienților să personalizeze cele mai frecvente aplicații utilizate. De la activarea lanternei LED la pornirea camerei aparatului, orice operație poate fi efectuată cu o singură atingere.

LED-ul este o diodă semiconductoare ce emite lumină. Culoarea luminii emise depinde de compoziția și de starea materialului semiconductor folosit și poate fi în spectrul infraroșu, vizibil sau ultraviolet. Rusul Oleg Vladimirovich Losev a creat primul LED prin anii 1920.

Configurația camerei foto a fost, de asemenea, optimizată printr-o cameră foto spate puternică de 16MP. Frontal se află o cameră de 5MP. Samsung Galaxy XCover 4s este certificat IP68 și are standardul militar american MIL-STD 810G, oferind un dispozitiv adecvat pentru utilizare în orice condiții extreme de mediu.

Galaxy Xcover 4S este complet integrat cu ecosistemul Samsung Galaxy. Vine pre-instalat cu cea mai recentă versiune a sistemului de operare Android Pie, oferind utilizatorilor o experiență completă. Are servicii cheie din ecosistemul Samsung cum ar fi Samsung Pay. În acest fel, datorită conectivității NFC, utilizatorii pot folosi smartphone-ul la plăți peste tot unde sunt terminale de plată.

Ecran de 5 inch și baterie schimbabilă de 2.800mAh

Puțin dezamăgitor este faptul că Samsung Galaxy XCover 4s este aproape identic cu predecesorul său. Are rame laterale destul de evidente și trei butoane fizice situate sub panoul de 5 inch TFT cu 1280 x 720 pixeli rezoluție. Raportul de aspect este tradiționalul 16: 9. Xcover 4s are dimensiunile de 145,9 x 73,1 x 9,7 mm, o greutate de 172 grame și o baterie amovibilă de 2.800 mAh. Android 9 Pie pe partea software, este pe acest smartphone Samsung.

Samsung Galaxy XCover 4 va fi disponibil momentan doar în Italia începând cu luna iulie pentru 300 de euro. Sperăm că smartphone-ul Samsung va fi lansat în toată Europa și probabil în alte zone. Apariția acestui telefon robust poate însemna sau nu, un semn privind sosirea unui Samsung Galaxy S10 Active. Putem și noi visa puțin!