Samsung va scoate treptat în viitor încărcătoarele și căștile din cutie

583
Samsung va scoate treptat încărcătoarele și căștile de pe telefoanele viitoare
Sursa Foto: Samsung

Viitoarele telefoane Samsung treptat nu vor mai veni cu încărcătoare și căști în cutie. Într-un situație tip Q&A, despre motivul pentru care nu mai include căști și ștecherul de încărcare în cutie, Samsung spune că eliminarea treptată a accesoriilor de pe telefoanele sale ar putea să le facă mai durabile.

Din acest lucru am dedus că generațiile următoare ale telefoanelor Samsung pot să nu vină cu accesoriile incluse, dar unele pot să vină. Samsung are mai multe serii de telefoane Galaxy, de la unele foarte ieftine la altele extrem de scumpe. Între telefoanele pliabile, cele high-end și cele bugetare Samsung își lasă spațiu pentru a include sau nu, un încărcător în unele dintre ele. Renunțarea completă la aceste accesorii probabil va avea loc peste puțin timp.

În viitor fără încărcătoare și căști în cutia telefoanelor Samsung

Este posibil ca Samsung să păstreze încărcătorul și căștile în cutia telefoanelor sale mai ieftine. În acest fel persoanele cu buget restrâns să nu trebuiască să facă o investiție în plus pentru a le cumpăra. Între timp pentru cei care își permit modele foarte scumpe, nu va fi o problemă cumpărarea unor astfel de accesorii. Conform The Verge, cel mai probabil aceste eliminări ale accesoriilor din cutie vor avea loc „treptat”.

Cu toate acestea, Samsung nu pare să urmeze calea Apple de a scoate ștecherele din gama sa de telefoane existente. Modelele emblematice din ultimul timp, cum ar fi seria Galaxy Note 20 au încă un încărcător și căști în cutie. Sigur că părerile cumpărătorilor sunt împărțite în această situație. Dar direcția va fi cea pe care o va alege Samsung.

The Verge este un site tehnologic american lansat în 2011. The Verge a câștigat cinci premii Webby în 2012. Pentru cea mai bună redactare, cel mai bun podcast și cel mai bun design vizual. De asemenea, pentru cel mai bun site de electronice de consum și cea mai bună aplicație de știri pentru mobil.

Înlăturarea încărcătorului și căștilor din motive de durabilitate

Puteți citi mai jos răspunsul dat de Samsung la întrebarea privind viitorul încărcătoarelor și căștilor din cutia telefoanelor.

„Am descoperit că tot mai mulți utilizatori de Samsung Galaxy reutilizează accesoriile pe care le au deja. Ei fac alegeri durabile în viața de zi cu zi pentru a promova obiceiuri mai bune de reciclare. Pentru a ne sprijini comunitatea Galaxy în aceast sens, trecem la înlăturarea încărcătorului și a căștilor din ultima noastră linie de smartphone-uri Galaxy”.

„Credem că îndepărtarea treptată a mufelor încărcătorului și a căștilor din cutie poate ajuta la soluționarea problemelor de consum durabil. Ajută și la eliminarea presiuni pe care consumatorii o pot simți când primesc în permanență accesorii de încărcare inutile cu noile telefoane. De asemenea, implementăm porturi de încărcare standardizate de tip USB-C încă din 2017. În acest fel încărcătoarele mai vechi pot fi în continuare compatibile cu cele mai noi modele Galaxy”.