Samsung pe locul trei la dispozitive wearables în Q3 2019

687
Sursa Foto: mobiletweaks.net

Samsung Electronics Co., principalul producător de produse electronice din Coreea de Sud, a fost cel de-al treilea furnizor de dispozitive purtabile din lume în trimestrul trei 2019. Datele au fost publicate de International Data Corp (IDC) o companie de studiu de piață, care a observat o creșterii a cererii globale de dispozitive purtabile.

Samsung a livrat peste 8,3 milioane de dispozitive wearables, smartwatch-uri, căști wireless, trackere de fitness, în perioada iulie-septembrie. Cifra este mai mult decât dublul numărului de dispozitive livrate anul trecut, conform ultimelor date publicate de tracker-ul de piață International Data Corp.

Samsung cu o cotă de piață în creștere față de anul trecut la categoria wearables

Gigantul high-tech a ocupat locul trei pe piața globală a dispozitivelor purtabile, cu o cotă de 9,8%. A avut o creștere importantă față de aceeași perioadă a anului trecut, când compania avea o cotă de 7,4%, au arătat datele IDC. Samsung Galaxy Buds și Galaxy Watch Active au avut o contribuție importantă la acest procent.

Până în prezent, compania a reușit să-și vândă cu succes smartwatch-urile și căștile Galaxy Buds. A fost rezultatul performanțelor produselor Samsung dar și a strategiei de marketing avută de compania sud-coreeană„. A spus compania IDC într-un comunicat.

Xiaomi Inc este o companie chineză fondată în 2010 cu sediul central la Beijing. Xiaomi produce smartphone-uri, laptop-uri, căști, televizoare. benzi de fitness și multe alte produse. Xiaomi este cea mai tânără companie din lista Fortune Global 500 din 2019. Ocupă locul 468.

Apple Inc. și-a consolidat poziția unu în Q3 2019 cu o cotă de 35%. Apple a livrat 29,5 milioane de bucăți de dispozitive purtabile, inclusiv căștile Apple Watch și AirPods. Xiaomi Corp din China a fost pe locul doi cu o cotă de 14,6%, în scădere față de anul precedent de la 17,1%. Xiaomi a livrat 12,4 milioane de dispozitive purtabile, arată datele IDC.

Compania chineză Huawei Technologies Co. a înregistrat cea mai mare creștere după ce livrările sale de dispozitive purtabile au fost triplate față de aceeași perioadă a anului trecut. Huawei a livrat 7,1 milioane de dispozitive în Q3 2019 și a ocupat locul patru cu o cotă globală de 8,4%. Locul cinci la nivel global a fost ocupat de Fitbit. Are o cotă de piață de 4,1% cu 3,5 milioane de bucăți livrate.

Piața wearables a crescut cu 94,6% față de aceeași perioadă a anului trecut

International Data Corp a declarat că piața globală a dispozitivelor purtabile a crescut cu 94,6% față de anul trecut. În trimestrul trei din 2019 a fost înregistrat un adevărat record ca număr de livrări de dispozitive wearables.

Căștile pentru urechi au reprezentat aproape jumătate din piața dispozitivelor purtabile în trimestrul al treilea 2019. Au fost livrate peste 40,7 milioane de unități la nivel global, în creștere cu 242,4% față de aceeași perioadă a anului precedent. Produsele audio pentru urechi au fost urmate de brățările de fitness și de ceasurile inteligente.