Puteți plăti cu Samsung Pay artiștii de pe străzile din Londra

1071

Sistemul de plată fără contact va fi acum oferit turiștilor care doresc să doneze artiștilor de stradă din Londra, pentru prestația lor, ceva în plus față de câteva monede. Acest experiment le va permite artiștilor să se modernizeze și le oferă o alternativă la eterna pălărie veche, folosită pentru a colecta bani de la trecători. Sistemele de plată fără contact sunt tot mai prezente iar sistemele de plată prin intermediul telefoanelor mobile sunt tot mai în vogă.

Samsung Pay, Apple Pay, Android Pay de la Google sunt tot mai folosite. Potrivit site-ului de știri tehnologice TheVerge, proiectul a fost lansat în acest weekend de către primarul orașului, Sadiq Khan, și este o colaborare dintre Busk In London și firma suedeză iZettle (cumpărată în această lună de PayPal pentru 2,2 miliarde de dolari).

Primarul din Londra, Sadiq Khan, a decis să experimenteze plățile fără contact pentru a oferi artiștilor de stradă o alternativă la monedele pe care trecătorii le aruncă de obicei într-o pălărie. După cum explică Sadiq Khan, „Această inițiativă îi ajută pe artiștii în curs de formare să-și perfecționeze talentele și le oferă șansa de a se prezenta în fața unui număr mare de oameni” și a adăugat „Sunt încântat că iZettle a ales Londra pentru lansarea acestui program inovator – care permite artiștilor să accepte donații prin plata cu cardul, precum și bani. Acum, mai mulți londonezi vor putea să-și arate sprijinul pentru artiștii talentați ai orașului„.

Dispozitivul de plată fără contact pentru artiștii străzii este furnizat de iZettle. Cititorul de carduri iZettle acceptă plăți fără contact prin card de credit, smartphone și smartwatch prin tehnologia NFC. În ultimele săptămâni, câțiva artiști au testat deja această metodă de plată pe străzile din Londra. Primarul este mulțumit de rezultatele obținute și a decis să extindă sistemul în toate cele 32 de cartiere din Londra în care își desfășoară activitatea artiștii stradali.

iZettle este o companie din Suedia. A fost fondată în aprilie 2010, a lansat prima aplicație în 2011 și oferă o gamă de produse financiare, inclusiv plăți, puncte de vânzare, finanțare și aplicații partenere. Serviciul este disponibil în prezent în Suedia, Finlanda, Danemarca, Norvegia, Marea Britanie, Germania, Franța, Spania, Italia, Olanda, Mexic și Brazilia.

Smartphone-urile sunt cele mai la îndemână pentru aceste donații făcute artiștilor. Reamintim că Samsung Pay este prezent pe toate telefoanele produse de Samsung începând cu anul 2017. Samsung Pay utilizează împreună cu NFC și sistemul Magnetic Secure Transmission (MST). Se poate plăti cu Samsung Pay pe aproape orice cititor de carduri.

Samsung Pay este disponibil printre altele pe Galaxy S9 / S9+, Galaxy Note 8, Galaxy S8 / S8+, Galaxy S7 Edge, Galaxy S7, Galaxy S6 Edge+, Galaxy Note 5, Galaxy S6 Edge, Galaxy S6 Active, Galaxy S6. Ultimele modele de smartphone-uri din gama Galaxy A (2017 și 2018) și Galaxy J sau Galaxy C. În plus, unele smartwatch-uri suportă Samsung Pay – și anume cele mai multe variante de Samsung Gear S2 și Samsung Gear S3, Gear Fit2, și Samsung Gear Sport.

Un artist de stradă, Charlotte Campbell, a fost intervievat de BBC: „Acest dispozitiv are un impact semnificativ asupra contribuțiilor privitorilor și ascultătorilor. Mai mulți oameni donează în timp ce cânt, de multe ori când o persoană o face, o alta urmează„.

VIAPhonandroid
SURSĂTheVerge