În industria auto, pe siguranța activă s-a pus un accent foarte mare în ultimii ani. Au apărut multe soluții soluții inteligente de navigare care anticipează pericolul și îmbunătățesc experiența generală de conducere. Mai multe domenii diferite ale industriei auto au lucrat la dezvoltarea tehnologiilor care pun siguranța activă în prim plan. Samsung PixCell LED este una dintre ele.
Una dintre cele mai promițătoare inovații din industria iluminatului auto este Adaptive Driving Beam (ADB). Acest sistem reglează automat lumina farurilor unei mașini pentru a maximiza vizibilitatea șoferilor, adaptându-se la condițiile meteorologice și la trafic. PixCell LED folosește Adaptive Driving Beam pentru faruri inteligente.
Samsung PixCell LED – lumina farurilor auto la un nivel incredibil
Soluția de ultimă generație pentru faruri a fost prezentată de companie într-un nou videoclip oficial de prezentare. Samsung spune că noile faruri PixCell LED sunt eficiente energetic și soluția perfectă pentru pentru vehiculele viitorului. Farurile sunt bazate pe Adaptive Driving Beam și utilizează tehnologii avansate Samsung pentru a îmbunătăți conceptul ADB. Samsung PixCell LED arată ambițiile companiei de a se implica și mai mult în domeniul auto. Samsung produce în acest moment pentru industria auto baterii și microprocesoare, printre altele.
Conceput folosind expertiza Samsung de clasă mondială în fabricarea semiconductoarelor, PixCell LED-ul Samsung este o soluție de iluminat de primă generație pentru ADB. Consolidând peste 100 de piese pe un singur cip LED, PixCell permite o iluminare extraordinar de bine direcționată. Lumina oferă un contrast ridicat, care oferă șoferilor o vizibilitate foarte bună a drumului. Prin întuneric, ploaie sau ceață, PixCell LED va oferi șoferilor drumuri mai sigure spre casă.
Conform SamsungNewsroom, PixCell LED utilizează tehnologii similare cu tipul de cameră Samsung ISOCELL. Noile faruri folosesc tehnologia Silicon Wall pentru a crea o structură solidă de perete între pixeli. Izolarea fiecărui pixel permite un control mai rafinat al luminii, în mare parte similar cu ADB.
Sistemul este conceput pentru a reduce la minim strălucirea farurilor autovehiculelor care se apropie pe timp de noapte pe timp de noapte, oferind în același timp o lumina foarte bună șoferului. Sistemul urmărește luminile autoturismelor care se apropie și scade luminozitatea farurilor doar în aceste zone.
