Samsung pe primul loc în lume pe piața monitoarelor curbate

378
Samsung pe primul loc in lume pe piata monitoarelor curbate
Sursa Foto: Samsung Global Newsroom

Samsung Electronics Co. a fost cel mai mare furnizor de monitoare curbate din lume în Q2 2021. Informația a fost făcută publică zilele trecute de compania de cercetare de piață TrendForce. În același timp TrendForce a specificat că vânzările Samsung au scăzut față de primul trimestru din 2021.

Samsung a avut o cotă de piață de 32% în perioada aprilie-iunie după livrarea a 1,09 milioane de monitoare curbe. Conform TrendForce citat de agenția de presă sud-coreeană Yonhap, compania AOC / Philips, deținută de TPV Technology Ltd., a ocupat locul doi cu o cotă de piață de 12%. AOC / Philips a vândut 410.000 de monitoare curbate. Micro-Star International și Dell au fost pe trei și pe patru, cu 10 și respectiv 8% în cota de piață.

Samsung tot pe primul loc în cota de piață a monitoarelor curbate

În ciuda primului loc, livrările de monitoare Samsung în Q2 2021 Samsung au scăzut cu 21% față de Q1 2021. Una din cauze a fost că Samsung Display, cel mai mare furnizor de ecrane curbate pentru monitoare a redus producția de monitoare LCD, a adăugat TrendForce. AOC / Philips, care se bazează și pe ecranele produse de Samsung Display, a înregistrat o scădere trimestrială cu 36% în al doilea trimestru din 2021. Samsung a lansat anul acesta pe Odyssey Neo G9, este cel mai puternic monitor de joc disponibil pe piață.

AUO (AU Optronics) a fost format în septembrie 2001 prin fuziunea Acer Display Technology, Inc. și Unipac Optoelectronics Corporation. AUO este o companie din Taiwan specializată în soluții optoelectronice.

Livrările totale globale de monitoare curbe în trimestrul al doilea au scăzut cu 6,1% față de un trimestru anterior. La nivel global au fost livrate în Q2 2021 3,41 milioane de monitoare curbate.

Pe de altă parte, companii precum LG și Acer au avut livrările mai mari cu 110% și, respectiv, cu 47%. „LGE, în special, nu a achiziționat deloc ecrane de la Samsung Dispaly”, a spus TrendForce. „În schimb, aceste companii au achiziționat panouri de la AUO sau CSOT pentru monitoarele curbe recent lansate și au fost neafectate de livrările scăzute ale companiei Samsung Display.”

TrendForce se aștepta ca livrările globale de monitoare curbate în 2021 să ajungă la aproximativ 15,6 milioane de unități. Va fi o creștere cu 10% față de un anul precedent. Dar creșterea anuală va scădea față de 37% în 2020.