Samsung va investi în procesoare grafice (GPU)

217
Samsung GPU
Sursă foto: SamLover

Știm că Samsung produce procesoare mobile sub brandul Exynos, dar acum se pare că vrea să investească pentru a intra pe piața GPU-urilor. Informația despre intenția Samsung de a construi GPU-uri apare în Raportul său de guvernare corporativă pentru anul fiscal 2023, care a avut loc la 19 martie 2024. Atunci Comitetului de management a aprobat „Investiția în afaceri GPU”.

Deși informația nu precizează planul real al Samsung, se spune că „Propunerea de investiții în GPU” a companiei a fost prezentată directorilor de top în urmă cu câteva luni, într-o ședință a consiliului de administrație. Au participat la ședință doar persoane sus puse în ierarhia Samsung, cum ar fi Han Jong-hee, șeful Samsung eXperience (DX) împreună cu câțiva președinți ai diviziilor relevante, potrivit SamLover. Aceasta ar fi pentru prima dată după 2012 când Samsung ar investit masiv în GPU-uri.

Scopul investiției în GPU este necunoscut, la fel și intenția Samsung. Cu toate acestea, este posibil ca Samsung să construiască procesoare grafice pentru alte companii, nu pentru sine. Fiind un producător de semiconductoare, Samsung s-ar putea pregăti să-și extindă serviciile pentru a include construirea de GPU-uri. De exemplu ar putea fabrica procesoare grafice pentru NVIDIA.

Construirea propriilor GPU-uri pentru dispozitive sale mobile este o altă posibilitate. Samsung integrează deja GPU-uri în SoC-urile sale Exynos, dar cel mai recent model al său, 2400, include un GPU Xclipse 940 construit pe arhitectura AMD RDNA 3. Chiar și Exynos 1480 are GPU Xclipse 530.

GPU Graphics processing unit – Unitate de procesare grafică. Termenul „GPU” a fost inventat de Sony în referire la GPU Sony, de la consola PlayStation, în 1994. Nvidia în 1999 a comercializat GeForce 256 drept „primul GPU din lume”.

Un alt zvon sugerează că modelele Exynos din 2026 vor avea un GPU dezvoltat de Samsung. Motivul din spatele acestei decizii pare a fi o nouă mișcare strategică pentru a obține mai mult control asupra hardware-ului dispozitivului său. Se pare că Samsung nu poate prelua complet controlul atât asupra hardware-ului, cât și asupra software-ului în genul Apple, deoarece se bazează pe Android.

Cu toate acestea, este posibil ca fabricarea propriilor GPU-uri să permită companiei să își personalizeze mai bine dispozitivele. Acest lucru ar putea duce la îmbunătățiri în domenii precum AI pe dispozitiv și performanța jocurilor mobile. Prin integrarea capabilităților GPU avansate în cipurile Exynos pentru dispozitive mobile, Samsung ar putea crește performanța și eficiența, oferind o ofertă mai convingătoare pe piața mobilă.

Cel puțin în acest moment nu pare o idee rea ca gigantul tech coreean să intre în jocul GPU. Asta nu înseamnă că vom vedea GPU-uri Samsung în telefoane, tablete și PC-uri foarte curând.