Acasă Stiri Samsung a început producția cu tehnologia de 7nm LPP bazat pe EUV

Samsung a început producția cu tehnologia de 7nm LPP bazat pe EUV

Samsung Electronics a anunțat că a început producția de cip-uri utilizând procesul de fabricație de 7nm LPP (Low Power Plus). Conform NewsSamsung, aceasta utilizează pentru prima dată în industrie tehnologia de litografie Extrem Ultra-Violet (EUV). Noul 7LPP Samsung permite o creștere cu până la 40% a eficienței, o performanță cu 20% mai mare sau și un consum de energie cu 50% mai redus. Acest lucru duce la randamente mult mai bune într-o structură de dimensiuni mai reduse.

Introducerea tehnologiei 7LPP EUV este o demonstrație clară a evoluției tehnologiei Samsung și deschide calea spre aducerea pe piață a următoarei generații de 3nm. Comercializarea celui mai nou tip de proces, 7LPP, oferă clienților posibilitatea de a construi o gamă completă de noi produse. Acestea vor ridica nivelul aplicațiilor precum 5G, Inteligența Artificială, IoT și rețele de telefonie mobilă la niveluri neimaginabile.

Odată cu introducerea noului proces EUV, Samsung a impus o nouă evoluție în industria semiconductorilor„. A declarat Charlie Bae, vicepreședinte executiv al departamentului de vânzări și marketing la Samsung Electronics. „Această schimbare fundamentală în ceea ce privește modul în care sunt fabricate semiconductoarele noastre oferă clienților noștri oportunitatea de a-și îmbunătăți în mod semnificativ calitatea produselor, au o capacitate superioară de transfer, dimensiuni reduse și randamente mai bune„.

Caracteristicile și beneficiile tehnologiei EUV, efectul cercetării și dezvoltării timpurii

În comparație cu predecesoarele FinFET de 10nm, tehnologia Samsung 7nm LPP EUV reduce nu numai complexitatea procesului de fabricație dar are și randamente mai bune ca productivitate. În comparație cu cip-urile de 10nm din Galaxy Note 9 sau Apple iPhone X, procesorul de 7nm LPP EUV poate fi realizat la o dimensiune mult mai mică, performanțe cu 20% mai mari și un consum de energie cu până la 50% mai mic.

Nanometrul simbolizat nm, este o unitate de lungime în sistemul metric, egală cu o miliardime de metru (0,000000001 m). Denumirea combină prefixul nano cu metrul. Un nanometru este de 60.000 de ori mai mic decât grosimea unui fir de păr, este invizibil pentru ochiul uman.

Cercetarea și dezvoltarea Samsung în EUV au început în anii 2.000. Gigantul tech a realizat progrese remarcabile prin parteneriate cu furnizorii de top din industrie pentru a proiecta și instala echipamente complet noi în instalațiile sale de producție.

Comercializarea tehnologiei EUV este o revoluție pentru industria semiconductorilor și va avea un impact imens asupra vieții noastre„. A declarat Peter Jenkins, vicepreședinte marketing la ASML. „Este o deosebită plăcere să colaborăm cu Samsung, lider în această schimbare fundamentală în procesul de producție a semiconductorilor„.

Procesoarele mobile de astăzi sunt destul de puternice dar, designerii viitoarelor procesoare Snapdragon, Exynos sau AX Bionic vor opta pentru cele produse prin metoda EUV, pentru a fi utilizate în interiorul smartphone-urilor, din ce în ce mai aglomerate.

Prezentare în Statele Unite la Silicon Valley

Prezentarea noii tehnologia gigantului tech a avut loc la Silicon Valley. Samsung a prezentat numeroase produse noi, inclusiv primul modul de memorie dual-in-line (RDIMM) din lume de 256 GB. Acesta are o capacitate dublă, consum de energie cu 30% comparativ cu RDIMM de 128 GB. Compania a prezentat, de asemenea, o unitate de SSD de 7,68 TB și tehnologia V-NAND de-a șasea generație.

Potrivit presei sud-coreene, primii clienți pentru procesoarele de 7nm vor fi Qualcomm cu viitorul său modem 5G și Samsung. Nu știm dacă noul model Galaxy S10 va avea un procesor Exynos realizat cu procesul de 7nm LPP EUV.

Stiri

Aceste caracteristici Samsung (mai vechi) vor fi în curând în Android 12

Este clar că telefoanele Samsung primesc funcții din bucătăria Google cu fiecare upgrade de Android. Nu este de mirare că se întâmplă...

Seria Samsung Galaxy A victimă a deficitului global de cipuri

Smartphone-urile din gama medie Samsung simt efectele lipsei globale de cipuri. Se pare că Samsung Galaxy A52 5G și Galaxy A72 se...

Smartphone-urile Samsung Galaxy primesc Activate Fan Mode

Samsung a depus o serie de mărci comerciale pentru viitorul său smartphone pliabil în ultimele două săptămâni. După brevetarea unor nume precum...

Samsung nu va participa cu stand la Mobile World Congress 2021

Mobile World Congress 2021 Barcelona a fost amânat pentru perioada 28 iunie - 1 iulie 2021. Cauza amânării a fost pandemia de...

Samsung Galaxy J7 (2017) primește o nouă actualizare de software

Samsung a lansat o nouă actualizare de software pentru mai vechiul Samsung Galaxy J7 (2017). Smartphone-ul a fost lansat la mijlocul anului...

Viitoarele telefoane pliabile Samsung cu sticlă UTG+ și DragonGlass

În ultima perioadă am aflat foarte multe informații despre Samsung Galaxy Z Fold 3 și Galaxy Z Flip 3. Ambele smartphone-uri pliabile...

Samsung PixCell LED: lumină inteligentă pentru o conducere mai sigură

În industria auto, pe siguranța activă s-a pus un accent foarte mare în ultimii ani. Au apărut multe soluții soluții inteligente de...