Samsung a realizat un profit net de 8,2 miliarde USD pe Q3 2020

439
Sursa Foto: via rfi.fr

Samsung a făcut ieri publice rezultate financiare obținute în trimestrul trei din 2020. Compania declarat că a înregistrat o creștere semnificativă a cererii consumatorilor pentru smartphone-uri, computere, televizoare și alte dispozitive. Chiar și afacerile cu panouri de afișare și semiconductoare au mers foarte bine în această perioadă.

Gigantul tech a declarat că vânzările sale au urcat cu 8% față de anul trecut, la 66,96 trilioane won (aproximativ 59 miliarde dolari). Profitul său operațional a crescut cu 59% din Q3 2019, la 12,35 trilioane KRW (aproximativ 10,09 miliarde USD). Profitul net înregistrat de Samsung Electronics a atins un nivel de 9,36 trilioane won (aproximativ 8,2 miliarde USD).

Venituri mai mari decât se aștepta compania Samsung

Veniturile conglomeratului sud-coreean au fost mai mari decât așteptările sale și ale experților din domeniu, conform NewsSamsung. În contextul problemelor generate de pandemia globală, Samsung a spus că a vândut mai multe smartphone-uri și alte produse electronice de larg consum.

Cele mai mari venituri trimestriale ale companiei se datorează, de asemenea, gestionării eficiente a costurilor, profitului din vânzările de afișaje și semiconductori (16 miliarde USD). Samsung a mai specificat și contribuția produselor sale emblematice precum seria Galaxy Note 20 și Samsung Galaxy Z Fold 2. Smartphone-urile au generat venituri de aproximativ 26 miliarde de dolari.

Won (KRW) este unitatea monetară oficială din Coreea de Sud. Un won este împărțit în 100 de jeoni. Jeonul nu mai este utilizat pentru tranzacțiile zilnice și apare doar în cursul de schimb valutar. Bancnota de 50.000 won, cea mai mare din Coreea, are 22 de caracteristici de securitate.

Vânzările de telefoane mobile ale companiei au crescut cu 6,1% față de anul precedent. Au ajuns la la 29,81 trilioane KRW (aproximativ 26,3 miliarde USD). Comparativ cu trimestrul doi din 2020, afacerea sa cu smartphone-uri a înregistrat o creștere enormă de 51%, pe măsură ce piețele s-au deschis în întreaga lume în Q3 2020. A contribuit la aceste vânzări și cererea mare de smartphone-uri din seria Galaxy A și Galaxy M. Compania nu a specificat, dar Samsung Galaxy A51 și Galaxy A71 au fost cele mai bine vândute.

Profiturile Samsung din smartphone-uri ar putea scădea în Q4 din cauza lansării seriei Apple iPhone 12. Compania se așteaptă să primească mai puține comenzi de cipuri de memorie în al patrulea trimestru din 2020. În timp ce compania a avertizat despre o posibilă scădere a profiturilor în Q4 2020, se așteaptă ca anul 2021 și să fie mai bun pentru industria electronică.