Samsung reduce diferența față de Xiaomi în India în Q2 2019

733
Sursa Foto: Yonhap

Samsung Electronics Co. a rămas al doilea cel mare vânzător de smartphone-uri din India. Este în spatele companiei Xiaomi, în al doilea trimestru, însă gigantul high-tech sud-coreean a redus substanțial diferența față de Xiaomi. Modelele de telefoane din gama bugetată a companiei Samsung se vând foarte bine în India, conform Strategy Analytics.

Xiaomi a expediat 10,2 milioane de smartphone-uri în India în perioada aprilie-iunie pentru o cotă de piață de 28,7%, potrivit Strategy Analytics. Samsung Electronics a expediat 9,4 milioane de unități, în aceeași perioadă pentru un procent de 26,3%. Samsung ocupă poziția a doua pentru al șaptelea trimestru consecutiv, conform companiei de studiu de piață.

În timp ce Xiaomi nu a crescut în ultimul trimestru, Samsung a adăugat 3,1% la cota sa de piață în perioada aprilie-iunie. Procentul de 3,1% este față de aceeași perioadă a anului trecut, Samsung micșorând astfel diferența față de rivalul său pe piața din India.

Telefoanele din seriile Samsung Galaxy A și Galaxy M au atras mulți clienți

Specialiștii companiei Strategy Analytics susțin că Samsung a reușit să atragă mai mulți clienți prin îmbunătățirea smartphone-urilor din seria Galaxy A și Galaxy M. Acestea sunt destinate segmentului de piață low-end și mid-range și au avut vânzări excelente mai ales pe piața online. Conform companiei de studiu de piață se așteaptă un ritm ascendent și în a doua jumătate a acestui an.

Samsung a lansat trei versiuni ale seriei Galaxy M în India în luna februarie. Galaxy M10, Galaxy M20 și Galaxy M30, telefoane foarte bine primite în rândul tinerilor consumatori. Samsung Galaxy A10 a fost cel mai bine vândut smartphone Samsung în perioada aprilie-iunie 2019. Acestea au făcut față cu brio prețurilor inexplicabile afișate de Xiaomi și de alte mărci din China. Samsung a lansat telefoane ieftine pentru fiecare categorie de utilizatori, iar această strategie pare să funcționeze foarte bine.

Strategy Analytics este o companie americană independentă de cercetare și consultanță cu activitate la nivel global. Compania a fost fondată în 1968 și are sediul central în Boston, Massachusetts SUA. Are birouri în Marea Britanie, Franța, Germania, Japonia, Coreea de Sud, Taiwan, India și China.

„Ne așteptăm ca Samsung să aducă un nou impuls și să recâștige poziția de top în cea de-a doua piață mondială a smartphone-urilor în a doua jumătate a anului 2019”. A declarat Woody Oh, director la Strategy Analytics, conform The Korea Herald.

Strategy Analytics estimează că expedierile totale de smartphone-uri în India în trimestrul doi au ajuns la 35,6 milioane de unități. Piața indiană a crescut cu 3% față de anul trecut și este dominată în special de mărcile din China. Companiile Vivo, OPPO și Realme au încheiat lista celor mai importanți cinci furnizori de smartphone-uri din India.