Samsung Electronics România anunță startul competiției „Solve for Tomorrow”, aflată la cea de-a doua ediție organizată pe plan național. Desfășurată în parteneriat cu Junior Achievement România, organizație non-profit internațională, cunoscută pentru programele sale de educație economică și antreprenorială, competiția se adresează elevilor de liceu cu vârsta cuprinsă între 16 și 18 ani.
Solve for Tomorrow își propune să aducă împreună tehnologia, educația, soluțiile eficiente și sustenabile pentru a rezolva probleme pe care elevii le identifică în comunitățile din care fac parte. În cadrul competiției, prin îmbinarea tehnologiei cu educația și creativitatea, tinerii își pot aduce ideile la viață cu ajutorul sesiunilor de mentorat și al cursurilor de Sustainable Design Thinking organizate de Samsung Electronics România.
Simona Panait, Marketing Director România & Bulgaria, Samsung Electronics a prezentat obiectivele proiectului. „Cu bucurie dăm astăzi startul celei de-a doua ediții a competiției „Solve for Tomorrow”, urmărind același obiectiv – căutăm cele mai tari idei pentru un viitor sustenabil. În prima ediție, am aflat cum văd viitorul elevii din România prin cele 242 de proiecte înscrise. Acest lucru ne dă încredere că cea de-a doua ediție va trezi un interes la fel de ridicat din partea acestora. Pentru ediția 2022 – 2023, ne propunem să continuăm să oferim tinerilor contextul necesar astfel încât educația, tehnologia și ideile eficiente și sustenabile să se reunească, reieșind, astfel, soluții inovatoare orientate către îmbunătățirea standardului de viață în comunități. Suntem încrezători în tineri și în ideile lor„.
Solve for Tomorrow – start în a doua ediție din România
În competiție, se pot înscrie elevii din România cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani, în perioada 14 – 31 octombrie 2022. Înscrierile se fac pe www.samsung.com/ro/solvefortomorrow în cadrul celor patru categorii ale competiției. Este vorba despre Mediu Înconjurător, Diversitate și Incluziune Socială, Educație și Dezvoltare Durabilă.
Competiția națională „Solve for Tomorrow – Rezolvă pentru Mâine” este structurată în două etape. În prima etapă, elevii se pot înscrie individual sau în echipe de până la cinci membri, completând formularul de înscriere. În urma evaluării, membrii juriului vor selecta 25 dintre proiectele înscrise pentru participarea la activitățile prevăzute în cea de-a doua etapă a competiției. Cei selectați în etapa a doua vor beneficia de workshop-uri și sesiuni de mentorat. Acestea îi vor ajuta să își dezvolte ideile inovatoare pentru a găsi soluții la diverse provocări din societatea noastră. Iată calendarul competiției:
Calendarul competiției „Solve for Tomorrow”, ediția a doua, 2022 – 2023:
- Lansarea competiției – 14 septembrie 2022
- Data limită a înscrierilor – 31 octombrie 2022
- Jurizarea proiectelor înscrise – 1 – 4 noiembrie 2022
- Anunțarea participanților selectați pentru etapa a II-a pe site-ul competiției – 7 noiembrie 2022
- Desfășurarea atelierelor de Design Thinking – 14 noiembrie – 15 decembrie 2022
- Participanții lucrează la dezvoltarea ideilor înscrise în competiție – 15 noiembrie – 20 decembrie 2022
- Desfășurarea atelierelor de antreprenoriat – 16 – 22 ianuarie 2023
Desfășurarea sesiunilor de mentorat
Sesiunea I: 5 – 9 decembrie 2022
Sesiunea II: 30 ianuarie – 7 februarie 2023
- Eveniment Demo Day – 16 februarie 2023
- Finala competiției – 21 februarie 2023
Peste 240 de proiecte au fost înscrise la prima ediție
În cadrul primei ediții „Solve for Tomorrow” organizate în România, au fost înscrise la nivel național 242 de proiecte. În urma procesului de selecție, s-au ales 25 de proiecte pentru a merge în cea de-a doua etapă a competiției. Pentru cei 75 de participanți (înscrieri individuale sau în echipă) au urmat 5 săptămâni de pregătiri intense. Participanții au beneficiat de sprijinul mentorilor din cadrul Samsung Electronics România și Junior Achievement România, pentru a-și dezvolta soluțiile propuse la problemele identificate în comunitățile în care trăiesc. Elevii au învățat despre metoda Sustainable Design Thinking, au participat la ateliere de pregătire și mentorat – toate acestea având scopul de a-i ajuta pe elevi să își perfecționeze ideile până în ziua finalei competiției.
Echipa PartJob din Timișoara s-a clasat pe primul loc în urma procesului de jurizare. Proiectul echipei, înscris în categoria Diversitate și Incluziune Socială, vizează dezvoltarea unei platforme de joburi part-time dedicată tinerilor începând cu vârsta de 16 ani, pentru a-i ajuta pe aceștia, pe de-o parte, să acumuleze experiență profesională, iar pe de altă parte, să aibă satisfacția de a-și asigura o parte dintre venituri încă din perioada liceului. Echipa s-a remarcat prin implicarea de care a dat dovadă, prin acuratețea cu care proiectul a fost prezentat în fața juriului, precum și prin îmbunătățirile pe care le-a adus proiectului pe parcursul celei de-a doua etape a competiției.
Lansată în 2010, „Solve for Tomorrow” este o competiție unică prin care se încurajează gândirea inovatoare, munca în echipă și dezvoltarea unor idei de inovare socială care rezolvă cele mai urgente probleme ale comunității. „Solve for Tomorrow” este organizată în aproximativ 23 de țări din întreaga lume, cu peste 1,8 milioane de studenți participanți