Luna trecută, Samsung și-a dezvăluit a doua generație de televizoare QD-OLED, la CES Las Vegas 2023. Este vorba despre seria Samsung S95C QD-OLED. Cu câteva zile în urmă gigantul high-tech sud-coreean a dezvăluit accidental prețul noului său televizor. Acum, Samsung S95C QD-OLED este disponibil pentru cumpărare în SUA. În funcție de cum priviți acest preț, pentru versiunea de 77 inch, el poate fi atrăgător, dar mai degrabă scump.
Samsung S95C QD-OLED TV este acum listat pe site-ul Samsung din Statele Unite. Versiunea de 55 inch (139,7 centimetri) începe de la 1.499 de dolari. În același timp, versiunea cu o diagonal de 65 de inch (165,1 centimetri) are un preț de 1.799 dolari. Versiunea cu diagonala ecranului de 77 de inch (195,58 centimetri) a lui S95C, care este cea mai mare în acest moment de pe piață. Are un preț destul de mare chiar și pentru un buzunar mediu: costă 4.499 de dolari. Potrivit SamMobile, livrarea noilor televizoare începe pe 15 februarie 2023, în SUA.
Televizorul Samsung S95C QD-OLED de 77 inch costă cam mult
Noul televizor QD-OLED al Samsung are același design ca modelul de anul trecut, dar compania folosește AI și materiale noi pentru o luminozitatea de vârf la 2.000 de niți și HDR10+ Adaptive. Luminozitatea este la nivelul monitorului Odyssey Neo G8, dar mai mare decât la multe televizoare Samsung Micro-LED. Acest lucru se datorează unui nou ecran QD-OLED care folosește un nou material OLED „HyperEfficient EL” și IntelliSense AI. Televizoarele vor fi, de asemenea, mai eficiente din punct de vedere energetic și vor oferi culori mai precise, potrivit Samsung Display.
Totuși Samsung S95C QD-OLED nu are încă Dolby Vision. Noul televizor are, de asemenea, o rată de reîmprospătare variabilă de 144Hz, complet cu AMD FreeSync Premium Pro și compatibil Nvidia G-Sync. Rata de reîmprospătare îl va face excelent pentru jocuri, deoarece oferă cea mai mică întârziere de intrare decât orice televizor sau monitor la doar 0,1 milisecunde.
Noul televizor vine și cu o cutie subțire One Connect, Neutral Quantum Processor 4K, HDR10, HDR10+, HDR10+ Gaming, HLG, Object Sound Tracking+, Q-Symphony 3.0 și Game Motion Plus. Samsung S95C QD-OLED de 77 inch are Samsung Gaming Hub, telecomandă SolarCell și un strat anti-reflex pe ecran. Televizorul are difuzoare de 70W pe 4.2.2 canale, amplificator de voce active și dual-Bluetooth Audio 5.2 și Wi-Fi 5. Mai sunt la bord patru porturi HDMI 2.1, trei porturi USB, un port Ethernet și un port optic.