Samsung are o nouă tastatură wireless pe care încă nu a anunțat-o oficial, dar este deja listată pe site-ul său web. Numită Samsung Smart Keyboard Trio 500, tastatura wireless este concepută pentru a se asocia cu până la trei dispozitive diferite.

Noua tastatură Samsung Smart Keyboard Trio 500 este disponibilă în două culori – alb și negru. Modelul de culoare neagră are câteva dintre tastele sale în portocaliu. Printre acestea sunt trei taste rapide pentru lansarea rapidă a aplicațiilor selectate și o tastă rapidă pentru Samsung DeX. Există, de asemenea, trei taste gri care sunt pentru comutarea ușoară între cele trei dispozitive conectate. Pe varianta albă, tastele portocalii sunt de culoare albastru deschis.

Smart Keyboard Trio 500 o tastatură wireless QWERTY

Tastatura wireless QWERTY numită Samsung Keyboard Trio 500 a fost concepută pentru a oferi compatibilitate DeX. Samsung Keyboard Trio 500 ar trebui să funcționeze și prin cablu datorită unui port USB, dar funcționează și fără fir datorită celor două baterii AAA. Tastatura nu numai că are un buton DeX dedicat, dar aspectul sugerează, de asemenea, că ar trebui să fie compatibilă cu dispozitivele Apple și computerele Windows. Tastatura are un buton dedicat pentru comutarea între dispozitivele conectate, iar numele arată că poate suporta trei conexiuni simultan.

Samsung Smart Keyboard Trio 500 este o tastatură Bluetooth care ar trebui să funcționeze cu orice dispozitiv care are Bluetooth. Totuși unele dintre caracteristicile sale sunt exclusive pentru dispozitivele Samsung. De exemplu, funcția de tastă rapidă este exclusivă pentru telefoanele și tabletele Samsung Galaxy care rulează One UI 3.1 cu patch-ul de securitate din martie 2021 sau mai recent. Funcția de tastă DeX este, de asemenea, disponibilă numai pe anumite telefoane și tablete.

[vc_message color=”info” message_box_style=”outline”]Numele QWERTY provine din ordinea primelor șase taste de pe rândul de sus de la tastatură, începând de la stânga (Q W E R T Y). Acest design fost proiectat și patentat de Christopher Sholes în 1868 și vândut companiei Remington în 1873.[/vc_message]

Samsung Smart Keyboard Trio 500 are 78 de taste, folosește două baterii AAA și se conectează prin Bluetooth 5.0. Cântărește 412,3 grame și măsoară 280,4 x 127,4 x 15,4 milimetri. Deși nu are picioare pentru a o ridica, tastatura are un design unghiular și astfel este înclinată în jos. De asemenea, există tampoane antiderapante dedesubt pentru a menține tastatura în poziție atunci când este utilizată.

Preț de aproximativ 45€ pe noua tastatută wireless Samsung

Fotografiile cu noua tastatură au fost publicate inițial de WinFuture. Site-ul german nu are informații oficiale cu privire la data lansării și prețul produsului. Cu toate acestea, sursa sugerează că Samsung Keyboard Trio 500 va fi pus în vânzare în Europa pentru aproximativ 45 euro. Prețul sugerează că Keyboard Trio 500 nu are un „creier” inteligente în interior. Conform GizmoChina, este necesar ca utilizatorul să o conecteze la un smartphone sau tabletă Samsung.

Nu știm când Samsung va dezvălui tastatura dar ar putea fi un accesoriu suplimentar pentru noile laptopuri Galaxy Book ce vor fi lansate pe 28 aprilie.