Samsung a vândut 5,4 milioane de televizoare QLED – LCD cu Quantum Dot – în cursul anului 2019. Concret, a vândut 896.000 de televizoare în primul trimestru, 1,09 milioane în cel de-al doilea, 1,16 milioane în al treilea și 2,25 milioane în ultimele trei luni ale anului.
Rezultatele obținute sunt semnificativ mai mari decât cele din anul precedent. La o comparație dintre primele 6 luni ale anului 2018 și aceeași perioadă din 2019 rezultă un avantaj clar pentru anul acesta, vânzările fiind mai mult decât dublate. Tendința a fost confirmată și în perioada Black Friday, cu 290.000 de unități vândute în Statele Unite și Europa în săptămâna cuprinsă între 25 noiembrie și 1 decembrie.
Samsung a pus accent pe segmentul premium, gama QLED
Samsung s-a concentrat pe segmentul premium, reprezentat de gama QLED care oferă atât televizoare Ultra HD, cât și o gamă largă de 8K. În primele 9 luni ale anului 2019, gigantul tech a avut o cotă de piață de 50,5% în segmentul de televizoare cu un preț peste 2.500 USD.
Mai sunt și alte date interesante dacă analizăm vânzărilor de televizoare foarte mari și a celor 8K. Cotele Samsung sunt de 50,7% pentru modelele de la 75 inch (190,5 centimetri) și mai mari și 87,9% pentru cele 8K. Cererea de televizoare de dimensiuni superioare crește rapid, în ciuda prețurilor mari, conform HDBlog. Din televizoarele Samsung QLED 8K au fost vândute în acest an peste 200 de unități numai în dimensiuni de 95 inch (241,3 centimetri). Acestea au un preț extrem de mare, aproximativ 66.000 de dolari.
Samsung continuă să conducă autoritar în cota globală a vânzărilor de televizoare cu un procent de peste 30% din cota de piață. Gigantul tech este urmat la mare distanță de LG și de Sony. Prognozele pentru 2020 vizează o creștere importantă pentru televizoarele QLED. Analiștii de la cele mai importante companii de cercetare de piață se așteaptă la vânzări mai mari de 10 milioane de unități, datorită unei game și mai largi și a televizoarelor „extra-mari”.
În general dimensiunea medie a ecranului unui televizor este estimată să crească în continuare la nivel global. Dimensiunea medie a diagonalei TV va ajunge la 48,3 inch (122,68 centimetri) în 2023. În 2017 dimensiunea medie a fost de 42,7 inch (108,46 cm), conform estimărilor companiei IHS Markit.