Seria Galaxy Note 20 primește patch-ul de securitate din septembrie

463
Seria Galaxy Note 20 primeste patch de securitate din septembrie
Sursa Foto: androidauthority.com

Despre seria Galaxy Note 20 încă nu știm dacă va fi sau nu ultima serie Note din galaxia Samsung. Au fost mai multe informații pro și contra până acum, chiar Samsung a confirmat că seria Note va continua. Dar în contextual actual, când criza globală de cip-uri lovește inclusiv pe Samsung, nimic nu mai este sigur.

Acum seria Galaxy Note 20 primește patch-ul de securitate din septembrie pe unele piețe. Ambele modele, Samsung Galaxy Note 20 și Galaxy Note 20 Ultra primesc această actualizare de securitate. Nnoua actualizare pentru seria Note 20 vine cu versiunea de firmware N98xxXXS3DUH5, potrivit AndroidAuthority.

Seria Galaxy Note 20 – actualizarea de securitate din septembrie

Nu știm ce îmbunătățirile de securitate sunt deoarece Samsung nu a detaliat încă conținutul patch-ului din septembrie 2021. Noua actualizare a seriei Galaxy Note 20 nu are noutăți la bord, dar în scurt timp vor apărea mai multe bunătăți cu viitoarea interfață Samsung One UI 4.0 bazată pe Android 12 la toate telefoanele eligibile Samsung. Bineînțeles că seria Note 20 este printre ele.

Dar, ca de obicei actualizarea ar putea include remedieri generale de erori și îmbunătățiri ale stabilității dispozitivului. Cu toate acestea, nu pare să adauge funcții noi celor două excelente telefoane. Seria Samsung Galaxy Note 20 a fost lansată pe 5 august 2020. A venit cu Android 10. Seria va primi încă două actualizări majore de software, conform noii politici Samsung.

În septembrie 2021 sistemul de operare Android 10 are o cotă de piață de 29,8%. Este urmat de Android 11 cu o cotă de piață de 23,8%. Android 9 Pie are o cotă de 16,8%, Android 8 Oreo 12,8% și Android 7 Nougat cu 7%.

Actualizarea de securitate din septembrie pentru Galaxy Note 20 și Galaxy Note 20 Ultra a fost lansată în prezent în Brazilia. Conform informațiilor actualizarea va ajunge în curând pe mai multe piețe din întreaga lume.

Înainte de a descărca cel mai recent firmware asigurați-vă că smartphone-ul dvs. este conectat la o conexiune de internet adecvată. Vă recomandăm să îl descărcați prin Wi-Fi, astfel încât să nu apară erori la descărcare. De asemenea, aveți grijă ca bateria să fie încărcată măcar 50%. Pentru a verifica dacă actualizarea este disponibilă pentru dispozitivul dvs., accesați Setări > Actualizare software și dacă da, apăsați Descărcare și instalare.