La începutul lunii februarie 2023 când s-a lansat seria Galaxy S23 conectivitatea prin satelit a lipsit, chiar dacă anterior erau zvonuri că va fi la bord. TM Roh, șeful Samsung MX, a declarat atunci că funcționalitatea prin satelit este „prea limitată”. Roh a precizat că: „atunci când va fi momentul potrivit și infrastructura și tehnologia este gata, vom lua în considerare în mod activ și adoptarea acestei caracteristici”. Se pare că această caracteristică va lipsi și de pe seria Galaxy S24.
A trecut (aproape) un an de atunci și am putea foarte bine să auzim aceleași cuvinte la San Jose cu prilejul lansării seriei Galaxy S24. Potrivit celor mai recente informații, via PhoneArena, este posibil ca Galaxy S24, Galaxy S24+ și Galaxy S24 Ultra să nu aibă capabilități de conectivitate prin satelit. Dacă acest lucru se va adeveri, va fi o bilă neagră pentru compania Samsung. Sperăm ca Samsung să ne surprindă totuși la lansare și acest zvon să fie infirmat. Rămâne de văzut dacă această caracteristică va fi disponibilă și dacă da, în ce țări.
Apple și Huawei au deja o astfel de funcție prin satelit. Vă reamintim că funcția Apple de urgență prin satelit a fost disponibilă inițial în SUA și Canada. Apoi, a fost introdusă treptat în Franța, Germania, Irlanda, UK, Australia, Austria, Belgia, Italia, Olanda, Noua Zeelandă, Portugalia, Spania și Elveția.
Se pare că seria Galaxy S24 nu va avea conectivitate prin satelit
Această informație provine de la site-ul coreean ETNews. Acesta susține că Samsung testează seria S24 cu operatorii de rețea sud-coreeni – KT, LG Uplus și SK Telecom. Aceștia verifică dacă Galaxy S24 Ultra funcționează bine pe rețelele lor celulare. Samsung le-a furnizat un Galaxy S24 Ultra, ambalat într-o cutie mică pentru a nu-i dezvălui designul. Dar, se pare că „nu există nicio mențiune despre conectivitatea bidirecțională prin satelit pe telefon”. Nu este o veste grozavă pentru cei care așteaptă ca o astfel de caracteristică SOS pe telefoanele Galaxy.
Din câte ne amintim, chiar dacă a ratat acest lucru cu seria Galaxy S23, conectivitatea prin satelit pe Galaxy S24 era dată 100% sigură pe seria S24. Cu aproximativ două săptămâni în urmă, au fost informații că noua serie va suporta conexiune de urgență prin satelit.
A existat și o captură de ecran care a arătat Samsung cum s-ar putea numi funcția pe seria S24. Funcția este denumită „Texte de urgență prin satelit”. Deci, dacă vă aflați într-o situație în care încercați să apelați serviciile de urgență, dar sunteți în afara razei de acoperire sau nu sunteți conectat la o rețea mobilă, Samsung vă va permite să trimiteți un mesaj de urgență prin satelit.
Aceasta înseamnă că veți putea trimite informații vitale despre locația dvs. sau despre locația dvs. GPS către echipele de intervenție în caz de urgență și veți obține ajutor. Nu erau informații despre dacă această funcție va fi limitată la unul dintre cip-urile (Exynos și Snapdragon) din linia Galaxy S24.