Aveți grijă la ceea ce discutați în când smartphone-ul este aproape deoarece asistentul dvs. virtual trage cu urechea la conversații. Sigur că el este pregătit în orice moment să răspundă, dar și aude permanent ce vorbiți cu alte persone când sunteți lângă telefon. Este vorba despre toți asistenții inteligenți din smartphone-urile noastre. Sunt incluși aici, Bixby, Siri, Cortana, Alexa sau Google Assistant.

Potrivit unui studiu realizat de NordVPN, anul trecut a existat o creștere cu 5% a numărului de aplicații de monitorizare instalate pe dispozitivele utilizatorului. Cu toate acestea, unii utilizatori încă suspectează că smartphone-urile lor îi spionează, chiar dacă nu au instalate aplicații de monitorizare pe dispozitivele lor. La cât este de inteligent un smartphone astăzi acest lucru este posibil și nu vorbim doar de telefoanele Samsung.

Smartphone-urile care ne spionează

Acest lucru este adevărat, deoarece asistenții virtuali precum Siri, Bixby, Google Assistant și Alexa ascultă tot timpul utilizatorii de smartphone-uri. Acest lucru se datorează faptului că trebuie să asculte în mod constant pentru a putea auzi comenzile vocale. Cu toate acestea, unele dintre lucrurile pe care oamenii le spun în prezența smartphone-lor sunt înregistrate în beneficiul propriei companii, cum ar fi îmbunătățirea calității serviciilor sau în scopuri de marketing.

Expertul în confidențialitate digitală la NordVPN, Daniel Markuson a explicat cum funcționează asistenții virtuali într-un comunicat de presă, conform TechRadar. Toți asistenții personali inteligenți au un mod de lucru similar cu motoarele de căutare pe internet.

Când solicitați Asistentului Google, lui Bixby sau lui Siri să găsească ceva, aceste informații sunt folosite pentru publicitatea online. Nu este diferit de modul cum introduceți și căutași ceva pe Google. Dacă sunteți în căutarea unor reprezentanțe auto în orașul dvs., anunțurile conexe vor începe să vă urmărească peste tot pe internet. Într-un fel, un asistent virtual este doar un alt motor de căutare„. A spus Daniel Markuson de la NordVPN.

[vc_message color=”info” message_box_style=”outline”]NordVPN este un furnizor de rețea virtuală privată (VPN). Are aplicații desktop pentru Windows, macOS și Linux, aplicații mobile Android și iOS și o aplicație pentru Android TV. NordVPN are sediul în Panama, deoarece țara nu are legi obligatorii privind păstrarea datelor.[/vc_message]

Cum să verificați dacă telefonul vă spionează

Potrivit NordVPN, cel mai bun mod de a testa dacă telefonul dvs. inteligent vă spionează este prin întinderea unei capcane. Pentru a face acest lucru, va trebui să selectați un subiect care nu poate fi asociat cu personalitatea dvs. Trebuie să alegeți un subiect despre ceva ce nu ați discuta niciodată în mod normal. Va trebui să păstrați și să memorați acel subiect. De asemenea, trebuie să evitați utilizarea telefonului sau a altor dispozitive pentru a căuta informații despre acest subiect. Apoi va trebui să veniți cu o listă de cuvinte cheie care ar putea declanșa motoarele de căutare și să vorbiți cu voce tare despre subiect singur sau cu prietenii.

Acum, când a fost pregătită capcana, trebuie să așteptați puțin. Veți vedea în curând dacă au început să vă apară anunțuri noi pe rețelele de socializare sau pe site-urile pe care le vizitați frecvent online, despre acest subiect.

Pentru a evita urmărirea nedorită a smartphone-ului și a asistenților virtuali, Markuson recomandă utilizatorilor să își revizuiască permisiunile aplicației și să oprească funcția de înregistrare audio a dispozitivului. Ca ultim pas, puteți instala un VPN pe telefonul smartphone pentru a vă proteja în continuare confidențialitatea online.