Pe măsură ce industria de telefonie mobilă continuă să implementeze rețelele 5G la nivel global, și livrările de smartphone-uri 5G cresc. Potrivit firmei de cercetare Strategy Analytics, livrările globale de smartphone-uri 5G au crescut cu 6% în primul trimestru din acest an. Au ajuns la un record de 136 de milioane de unități în Q1 2021. Cifra trimestrului precedent, adică Q4 2020, a fost de 128 de milioane. Samsung a avut cea mai mare creștere în cota de piață.
Samsung a înregistrat cea mai mare creștere a livrărilor de smartphone-uri 5G în trimestrul unu din 2021. Gigantul sud-coreean a livrat 17 milioane de dispozitive echipate cu conectivitate wireless de ultimă generație, în creștere cu 79% față de 9,5 milioane de unități din trimestrul anterior. Modelele emblematice din seria Galaxy S21, s-au vândut foarte bine în Coreea de Sud, America de Nord și în Europa.
Creștere mare pentru Samsung la livrările de telefoane 5G în Q1 2021
Compania Vivo a fost al doilea furnizor de smartphone-uri 5G cu cea mai rapidă creștere în primul trimestru al anului 2021. A obținut acest loc în urma vânzărilor mari a modelelor mid-range Vivo iQOO U3 5G și U7 5G. Livrările Vivo au crescut cu 62% până la la 19,4 milioane de unități în ultimul trimestru. China și Europa au fost cele două piețe unde smartphone-urile 5G Vivo s-au vândut cel mai mult.
Oppo și Xiaomi au înregistrat, de asemenea, o creștere sănătoasă în livrările de smartphone-uri 5G în primul trimestru din2021. Între timp, Apple a văzut că livrările sale de telefoane mobile 5G au scăzut cu 23% în aceeași perioadă. Apple a fost în continuare cel mai mare furnizor de smartphone-uri 5G în primele trei luni ale anului, a livrat 40,4 milioane de telefoane cu conectivitate 5G. Acest număr mare se datorează faptului că toate iPhone-urile recente ale companiei sunt capabile de 5G.
În ciuda scăderii volumului de livrări, Apple ocupă primul loc în piața smartphone-urilor 5G în primul trimestru din 2021. Apple are o cotă de 29,8% din piața 5G, urmată de Oppo cu o cotă de 15,8%, conform AndroidHeadlines, care citează Strategy Analytics. Vivo (14,3%), Samsung (12,5%) și Xiaomi (12,2%) se bat pentru locul doi din cota de piață a telefoanelor 5G. Se estimează că Samsung va crește cel mai mult în continuare. Seria Galaxy S21 de vinde foarte bine, la fel și modelele sale mid-range Galaxy A52 5G, Galaxy A42 5G sau Galaxy A32 5G.
Livrările de smartphone-uri 5G vor crește puternic în 2021
Creșterea puternică de smartphone-uri 5G în Q1 2021 a fost determinată de creșterea cererii în China, SUA și Europa. Aici rețelele wireless de ultimă generație sunt disponibile la scară mai mare decât oriunde altundeva. Strategy Analytics se așteaptă ca această tendință să crească rapid în trimestrele următoare. Se estimează că livrările globale de smartphone-uri 5G vor ajunge la 624 milioane de unități în acest an. Aceasta ar însemna o creștere a livrărilor de 132% față de 269 milioane de bucăți anul trecut.
Creșterea proiectată este în concordanță cu cea a unei alte firme de cercetare de piață, este vorba despre Canalys. Compania a declarat recent că aproximativ 610 milioane de smartphone-uri 5G vor fi vândute anul acesta. O treime din aceste telefoane ar trebui să coste mai puțin de 300 de dolari.