USITC anchetează pe Samsung și Apple pentru brevetul de ecran tactil

642
Sursa Foto: koreaherald.com

Comisia pentru comerț internațional din Statele Unite (USITC) a declarat că va deschide o anchetă asupra mai multor giganți tehnologici la nivel mondial. Printre aceștia se află Samsung, LG Electronics, Motorola, Sony și Apple, în legătură cu încălcarea brevetelor pentru ecrane tactile.

Plângerea a fost depusă în februarie de către pretinsul „posesor de brevet” Neodron, o companie din Irlanda. Neodron are deja o istorie în privința plângerilor care vizează companiile tehnologice globale pentru încălcarea brevetelor, companii care ar fi încălcat brevetele sale referitoare la dispozitivele cu ecran tactil.

Samsung a mai fost acuzată și altă dată de firma Neodron

Nu este prima dată când Neodron a vizat astfel de firme tehnologice globale. Anul trecut, compania a depus diverse plângeri privind încălcarea brevetelor și procese împotriva acestora, inclusiv contra Samsung, Neodron câștigându-și reputația de „Patent troll”. Adică un „vânător de brevete”. „Patent troll” descrie companiile care depun procese de încălcare a mai multor brevete. Acest model este ca un șantaj: companiile achiziționează unul sau mai multe brevete pe care nu le exploatează.

Institutul american a afirmat într-o declarație că a decis să inițieze o investigație a anumitor dispozitive mobile, computere și componente ale acestora, controlate prin atingere. Mai sunt și alte companii citate în reclamație care includ Amazon, ASUS și Microsoft, pe lângă Samsung, Apple și cele amintite mai sus, sunt vizate. United States International Trade Commission (USITC) a declarat că actul de deschidere a investigației nu înseamnă că instituția „a luat o decizie cu privire la fondul cauzei”.

USITC – United States International Trade Commission este o agenție federală independentă fondată în 1916. USITC stabilește impactul importurilor asupra industriei americane și ia măsuri împotriva practicilor comerciale neloiale, precum brevete, mărci comerciale și încălcări ale drepturilor de autor.

Brevetele la care face referire Neodron includ: Brevetul SUA nr. 7.821.425; Brevetul SUA nr. 7.903.092; Brevetul SUA nr. 8.749.251; și Brevetul SUA nr. 9.411.472. Toate aceste brevete se referă la dispozitive mobile, computere și componente controlate prin atingere și la tehnologiile din spatele lor.

US International Trade Commission va stabili o dată țintă pentru finalizarea acestei anchete, conform The Korea Herald. Apoi în termen de 45 de zile de la începerea acesteia și va avea loc o audiere probatorie.