Samsung Wall Pad, un nou interfon video inteligent cu ecran mare

1176
Sursa Foto: nl.letsgodigital.org

Samsung lucrează permanent la o multitudine de dispozitive din toate domeniile. În ultimul timp Samsung s-a orientat și spre dispozitive ce țin de casă și por fi conectate la SmartThings. Acum Samsung lucrează la un nou interfon video inteligent, Samsung Wall Pad cu un ecran mai mare și funcționalități noi. Nu credem că va apărea la CES 2020, dar este posibil.

Cum am scris mai sus, Samsung dezvoltă și produce o gamă largă de produse de la telefoane inteligente și purtabile la televizoare și echipamente audio. Producătorul coreean oferă, de asemenea, diverse soluții pentru securitatea locuinței. De exemplu, Samsung Smart WallPad (model: SHT-3625) a fost introdus în 2013. Acesta este un interfon video inteligent cu o funcție de comunicare pentru a deschide de la distanță ușa din față a casei dvs. și a monitoriza mediul înconjurător.

Samsung va lansa un video-interfon Wall Pad cu ecran mult mai mare

Vă puteți adresa persoanelor care stau la ușa dvs. prin intermediul interfonului WallPad Video. Cu WallPad, mai trebuie să achiziționați „Door Camera” vândută separat. Atașați această cameră la exteriorul ușii din față, iar interfonul în sine rămâne în casă.

Datorită afișajului tactil încorporat cu diagonala de 4,3 inch (10,92 centimetri) puteți vedea și cine se află la ușă. În plus, este încorporată o „detectare de trecere”, astfel încât să fiți alertat imediat dacă sunt detectate eventuale mișcări suspecte. Se pare că Samsung va lansa în curând un nou model, mai inteligent ce va avea și un ecran mai mare.

Primele interfoane, instalate în unele clădiri, datează din prima jumătate a anilor 1800. Acestea sunt de fapt conducte de piatră sau metal în pereți, prin care se poate transmite sunetul. Leonardo da Vinci a studiat, conform Codex Atlanticus, un sistem de interfon pentru a fi utilizat în cetăți și puncte de observare.

Samsung SDS este o filială Samsung implicată în oferirea de soluții și servicii IT. Aceasta a depus un brevet de design la KIPO (Oficiul Coreean de Proprietate Intelectuală) în martie 2019. Conform prietenilor noștri de la site-ul olandez LetsgoDigital, a începutul lunii octombrie 2019, a fost aprobat și publicat brevetul „Wall Pad”. Opt schițe sunt incluse, dintre care în una este specificată culoarea produsului. În acest fel obținem o imagine extrem de detaliată a noului interfon video inteligent Samsung.

Designul se construiește pe spatele Samsung WallPad din 2013. Este un dispozitiv compact și subțire pe care îl puteți agăța cu ușurință de perete oriunde în cameră. La modelul anterior, mai multe butoane de control erau localizate în partea laterală a dispozitivului. De această toate comenzile se fac prin intermediul ecranului tactil. Există doar un comutator în partea de sus, probabil un comutator de pornire/oprire.

Interfon video inteligent în lucru la Samsung

Ecranul este considerabil mai mare decât la modelul anterior. Sub ecranul tactil se află alte șase taste. Schițele prezintă, de asemenea, un senzor și un slot în ecran, pentru ce servesc acestea, nu este clar din descrierea brevetului.

Designul a fost clar modernizat și, în mod natural, funcțiile vor primi și o actualizare. Este evident că Samsung va include acest dispozitiv inteligent de acasă în platforma sa SmartThings IoT. Acest lucru face posibilă funcționarea interfonului video prin intermediul smartphone-ului. Poate că se adaugă funcții inteligente precum recunoașterea facială.

Automatizarea la domiciliu, sau automatizarea caselor, a devenit foarte populară în ultimii ani. Produsele electronice sunt folosite tot mai mult pentru a ne garanta siguranța și pentru a ne ușura viața. Tot mai multe case au acum dispozitive inteligente pentru securitate și siguranță.

Când va lansa Samsung noul interfon video inteligent încă nu se știe. Fiind în lucru este posibil să apară oricând și nefiind un dispozitiv emblematic sau de strictă necesitate, va fi lansat fără mare tam-tam de către Samsung.

SURSĂLetsgoDigital