YouTube Premium și YouTube Music în România, gratuit pe Galaxy S10

1927

Aplicația de muzică și streaming YouTube Premium și YouTube Music au fost lansate în România. Cu YouTube Premium poți de acum încolo poți să vizionezi orice clip fără reclame și poți să ții telefonul închis cu aplicația în fundal. Poți de asemenea să downloadezi orice clip și să îl vizionezi apoi, indiferent dacă ai sau nu conexiune la internet. Acum seria Galaxy S10 va beneficia de ele gratuit.

YouTube Music este versiunea pentru muzică a YouTube Premium și urmașul lui Google Play Music. Ambele servicii vor fi disponibile gratuit timp pe o lună pentru toți utilizatorii. YouTube Music este un nou serviciu de streaming care oferă acces nelimitat la milioane de melodii și albume oficiale, mii de playlist-uri, plus remix-uri și live-uri. Dar, Samsung are alt tratament din partea You Tube.

YouTube Premium și YouTube Music gratis două/patru luni pentru utilizatorii Samsung

Vestea este și mai bună pentru toți fanii și utilizatorii de telefoane Samsung. Datorită parteneriatului dintre YouTube și Samsung, dispozitivele din gama Galaxy S10, precum și viitoarele flagship-uri Galaxy cum ar fi Galaxy Note 10 sau Galaxy Fold primesc 4 luni de free trial. În rest, celelalte telefoane noi Samsung vor primi 2 luni de gratuitate dacă utilizatorul nu a mai beneficiat de o altă gratuitate asemănătoare de la Google. Puteți descărca YouTube Premium și YouTube Music din Play Store.

YouTube Music este o aplicaţie asemănătoare altor servicii prezente deja în piaţa din România, precum Spotify sau Deezer. Utilizatorii vor avea acces la toată muzica disponibilă pe YouTube. Aplicaţia permite ascultarea melodiilor în fundal în timp ce folosiți alte aplicaţii sau ecranul telefonului este închis, fără a fi deranjat de reclame. În special videoclipurile pe ecranul Dynamic AMOLED a lui Galaxy S10 vor arăta excelent. Acesta are certificarea HDR10+, pentru o vizionare cinematografică. De asemenea, utilizatorul poate să îşi selecteze propriul playlist sau să asculte muzică din playlistul personalizat pe care îl face aplicaţia în funcţie de căutările lui.

YouTube a fost creat în februarie 2005 și are sediul în San Bruno, California, SUA. Google a cumpărat site-ul în noiembrie 2006 pentru 1,65 miliarde USD. Primul videoclip postat pe YouTube este „Eu la grădina zoologică”. A fost încărcat la 23 aprilie 2005, de cofondatorul site-ului Jawed Karim și poate fi văzut în continuare pe site.

YouTube Premium este versiunea fără reclame

Aplicația YouTube Music vine în două variante, potrivit site-ului StartUpcafe: una gratuită, susținută de reclame, iar alta cu abonament, sub titulatura YouTube Music Premium. Față de versiunea gratuită, YouTube Music Premium oferă redare în background, descărcări și nu are reclame. Toată muzica, de la videoclipuri la albume oficiale, single-uri, remix-uri, concerte și muzică de nișă și rară se găsește pe YouTube. Costul abonamentului pentru YouTube Music Premium este de 22 lei pe lună. Utilizatorii de YouTube Music pot utiliza gratuit timp de o lună versiunea YouTube Music Premium. Utilizatorii telefoanelor Samsung Galaxy S10 au alte facilități.

YouTube Premium include accesul la aplicaţia YouTube Music, navigarea pe YouTube fără reclame, posibilitatea ca platforma să ruleze în fundal şi posibilitatea de a descărca video-uri, dar şi acces la YouTube Originals – ce cuprinde seriale și filme originale precum Cobra Kai, Origin, Wayne, Weird City. YouTube Premium este gratuit în prima lună, iar apoi disponibil cu un abonament de 26 lei/lună.