Noul design pe Galaxy Note 10, spune Ice Universe, va fi „superb” cu o curbură mai accentuată decât cea actuală. Samsung Galaxy Note 10 se poate bucura de un „afișaj mai agresiv, mai curbat decât Galaxy Note 7„. Afirmația venită de la Ice Universe este demnă de reținut și credibilă, fiind cunoscut ca o sursă de încredere privind informațiile despre telefoanele emblematice Samsung.
Galaxy Note 10 ar putea avea un ecran cu o curbură deosebit de accentuată pe marginile laterale. Cunoscutul Universe Ice nu vorbește explicit despre dispozitivul Samsung, ci începe cu „nava-pilot” din a doua jumătate a anului. Trimiterea la Note 10 este mai mult decât evidentă, conform și HDblog.
Design superb cu o curbură mai accentuată pentru Note 10
Noul design, spune leaker-ul, va fi „superb”, iar curbarea va fi mai accentuată decât cea aflată pe Galaxy Note 7. Trebuie să remarcăm faptul, conform informațiilor, că viitorul Galaxy Note 10 va veni în două variante, unul regulat și unul Pro. Și, în plus, fiecare din aceste modele cu propria variantă de 5G. În momentul de față nu știm dacă indiscreția venită de la Ice Universe se referă la unul dintre cele două dispozitive sau la ambele dispozitive.
@UniverseIce „Whether you like curved display or not, it’s still the flagship phone logo, especially in the second half of the year, you’ll see a very superb curved design, a more aggressive curved display than Note7 will appear, and more than one brand will do so”.
Dacă gigantul tech aduce afișaje cu marginile laterale și mai curbate aproape sigur va îmbunătăți și experiența cu utilizatorul. Când Galaxy Note Edge a fost lansat, ecranul său cu margini curbate a fost nou și diferit de orice altceva de pe piață. Mai târziu Samsung a dovedit că funcțiile ecranului Edge pot fi aplicate cu succes pe modele mult mai subțiri. Cu Galaxy Note 10, Samsung duce lucrurile și mai departe.
Gaura din ecran mai mică și poziționată central pe Galaxy Note 10
Luna trecuta, Ice Universe a scris: „Da Vinci este simetric„. Acest lucru poate părea ciudat la început, dar din moment ce Galaxy Note 10 este codificat „Da Vinci„, aceasta ar putea fi o sugestie privind camera frontală. Este posibil ca Galaxy Note 10 să schimbe designul și să aibă o gaură frontală centrală pentru camere.
La seria Galaxy S10 orificiul din ecran pentru cameră/camere este în lateral. Au fost destul de mulți utilizatori care doreau ca modelele Galaxy S10 să aibă camerele foto central. Cei mai mulți din motive de simetrie și acest lucru se poate întâmpla pe Galaxy Note 10. Cu toate acestea, conform Ice Universe, este de așteptat ca Note 10 să aibă o deschidere mai mică pentru camere decât Galaxy S10. El nu a specificat dacă aceasta înseamnă o singură cameră orientată spre față sau doar o deschidere mai mică pentru cele două camere.
Potrivit tot expertului în telefoane Samsung, va exista mai mult de un producător care va aduce ecrane cu marginile curbate. Nu știm la ce anume se referă Ice Universe. Ne vine imediat în minte iPhone-urile Apple din 2019, Google Pixel 4, posibil noul Huawei Mate (30?) sau OnePlus 7T.