Samsung Galaxy Z Flip – Preț, Păreri și Specificații

3984
Samsung Galaxy Z Flip – Pret Pareri si Specificatii
Samsung Galaxy Z Flip – Pret Pareri si Specificatii

Samsung a lansat primul său smartphone pliabil surprinzând și uimind pe toată lumea. Apoi a durat ceva timp până compania a rezolvat problemele de pliere și alte câteva neajunsuri. Dar, în final primul telefon pliabil Samsung Galaxy Fold s-a dovedit un deschizător de drumuri. Samsung Galaxy Z Flip este tot un telefon pliabil dar de altă generație și de alt tip. Galaxy Z Flip este un dispozitiv unic – care combină factorul de formă nostalgic cu balamaua Hideaway și tehnologia de afișare flexibilă.

Ecranul AMOLED are un decupaj pentru camera selfie de 10MP, iar camerele duale de 12MP arată promițător. Z Flip păstrează, de asemenea, unele dintre funcțiile de încărcare ale seriilor emblematice Galaxy, cum ar fi încărcarea fără fir și Power Share (încărcare inversă fără fir). Bateria de 3.300 mAh pare însă cam mică pentru a da și altcuiva din baterie, dar este destul de puternică.

Galaxy Z Flip aduce mai multe îmbunătățiri în balama, precum și un nou material de protecție în fața afișajului pe care Samsung îl numește „UTG” sau Ultra Thin Glass. Această sticlă este protejată de același material polimeric aflat pe Galaxy Fold, deci nu este încă la fel de rezistent la zgârieturi ca o sticlă gen Corning Gorilla Glass.

La scrierea acestei revizuiri am folosit un smartphone Samsung Galaxy Z Flip furnizat de MSL The Practice. Mulțumim! :)


Caracteristici importante pe Samsung Galaxy Z Flip

  • Afișaj: AMOLED adaptiv Infinity Flex de 6,7 inch; FHD+ (1080 x 2636 px), raport de aspect 21,5: 9.
  • Procesor: Snapdragon 855+ Octa-core; GPU Adreno 640.
  • Memorie: 8GB RAM + 256GB stocare.
  • Sistem de operare: Android 10; Samsung One UI 2.5.
  • Baterie: 3.300 mAh cu încărcare rapidă 15W; Încărcare rapidă fără fir 15W; PowerShare wireless 9W.
  • Camere: Principală: 12MP (wide); 12MP (Ultra-wide); Selfie10 MP.

Ce primim în cutie cu Samsung Galaxy Z Flip?

Este greu de cuantificat ceea ce face ca ambalajul unui produs să se simtă „premium”, dar cutia în care vine Galaxy Z Fold 2 este frumoasă. Iată ce primiți în cutia telefonului:

  • Smartphone-ul Samsung Galaxy Z Flip.
  • Un încărcător de 15W.
  • Cablu de date USB.
  • Cheiță SIM pentru scoaterea cartelei SIM.
  • Căști AKG cu o priză specială USB-C.
  • Capac protector transparent pentru protecție.
  • Ghid de inițiere rapidă.

Lista acestor articole de mai sus poate varia în funcție de regiune și operatorul de telefonie mobilă. Telefonul în sine vine înfășurat într-o folie de plastic care conține câteva instrucțiuni de folosire. Și anume: nu apăsați prea tare pe ecranului interior sau pe camera frontală; nu încercați să închideți telefonul cu obiecte intercalate între ecrane; nu udați telefonul prea mult (nu este certificat IP).


Designul telefonului Samsung Galaxy Z Flip

În general, designul lui Samsung Galaxy Z Flip merită laudat. Calitate excelentă de construcție peste tot. Smartphone-ul este plăcut, se simte puternic și robust. Chiar și în starea deschisă este rigid ca structură, iar ambele jumătăți sunt destul de fixe. În general, emană un sentiment persistent de fiabilitate. Deși modul în care mecanismul se va manifesta în timpul folosirii pe termen lung este o întrebare fără răspuns.

Baza smartphone-ului este un cadru metalic puternic în jurul perimetrului. Mai mult, cadrul nu este întrerupt de balama, ci înconjoară întreaga parte de sticlă a fiecărei jumătăți a smartphone-ului. Atunci când smartphone-ul este deschis avem o centură dublă de metal în mijlocul spatelui smartphone-ului.

Partea frontală, care se îndoaie la jumătate, are un fel de acoperire polimerică. Desigur, formatul de pliere dictează unele lucruri specifice acestui tip de telefon. Partea din spate a telefonului este fabricată din sticlă tradițională rezistentă la zgârieturi și în timp poate prezinta urme de zgârieturi, la fel ca orice telefon obișnuit.

De asemenea, există două amortizoare din silicon montate în partea inferioară a cadrului pentru a proteja structura de șocuri în timpul plierii rapide (ca cele utilizate la laptopuri).

Punctul culminant al dispozitivului este blocul de balamale, care pare similar cu cel pe care Galaxy Fold îl are, doar că este mai mic. Corpul balamalei este complet realizat din metal solid. Excelent la atingere, cu un logo în relief al producătorului, care strălucește în toate culorile curcubeului.


Display Samsung Galaxy Z Flip

Ecranul este realizat din mai multe straturi de plastic și sticlă ultra-subțire și, prin urmare, este mai moale decât un ecran de sticlă. Sigur că nu este la fel de rezistent la zgârieturi ca ecranul telefoanelor standard. Dar, deoarece telefonul se îndoaie este totuși în general protejat zgârieturi. Țineți cont că tot ce este puțin mai abraziv decât un deget poate produce daune pe ecran! Nu apăsați prea tare nici cu unghia.

Ecranul Infinity Flex al telefonului Galaxy Z Flip este unul Dynamic AMOLED. Este un ecran imersiv, care asigură o calitate incredibilă a culorilor și reduce lumina albastră. Prin diminuarea marginilor și renunțarea la crestătură, ecranul de 6,7 inch îți oferă o uimitoare experiență de vizionare cinematică. Ecranul ajunge la 200,8% din spectrul de culori sRGB, ceea ce înseamnă culori luminoase. Samsung Galaxy S20+ ajunge 224,4% din spectrul de culori sRGB.

Samsung a pus în exteriorul Flip-ului, pe capacul pliabil, un ecran mic (1,1 inch și 112 x 300 pixeli), credem că prea mic, în formă de pilulă. Pe afișajul exterior a lui Galaxy Z Flip, puteți atinge de două ori pentru a vedea ora, data și procentajul bateriei. Veți vedea, de asemenea, procentul bateriei în timpul încărcării. Glisați pe ecran pentru a vedea pictogramele aplicației care anunță notificări.

Ca funcționalitate ecranul este la nivelul pretențiilor oricărui utilizator. Reacționează foarte bine la atingere și culorile sunt în spiritul ecranelor AMOLED. Chiar și atunci când jucați pe ecran, funcționează bine. Este destul de surprinzător pentru un telefon dintr-o categorie nouă, dar nu chiar surprinzător când știm că este făcut de Samsung.


Software și hardware pe Flip-ul Samsung

Pe partea de software rulează pe Android 10 și interfața Samsung One UI 2.5. Ambele au fost adaptate pentru un telefon pliabil. Interfața de utilizator este aceeași aflată pe telefoanele Samsung high-end și este foarte intuitivă, nu numai pentru cei ce au utilizat un smartphone Samsung. Galaxy Z Flip oferă o experiență stabilă, cu suport excelent pentru aplicații, deși parcă cu prea multe aplicații preîncărcate. Dacă mai aveți nevoie de aplicații, deși nu credem, pot fi instalate folosind Magazinul Google Play sau Samsung Galaxy Store. Experiența Android de bază este foarte familiară, practic identic cu ce avem pe Galaxy S10 și Galaxy S20.

Procesorul Qualcomm Snapdragon 855+ face mai multe decât vreți și combinat cu 8GB RAM și 256GB de stocare, aveți la dispoziție spațiu mai mult decât necesar. Multe din elementele de interfață profită de ecranul flexibil. Acestea sunt adaptate la modul Flex, care segmentează interfața în porțiunile de sus și de jos ale ecranului semi-pliat al Flip-ului Samsung.


Un revoluționar Mod Flex Samsung

Pe partea de hardware trebuie să începem neapărat cu Modul Flex. Este ceva extraordinar realizat de Samsung. Smartphone-ul stă deschis în orice unghi fără să se închidă. Balama Hideaway este protejată de o carcasă dură, care acționează similar cu modul în care coperta și paginile unei cărți sunt ținute împreună și protejate. Bara de protecție a balamalei este complet ascunsă când telefonul este deschis (de aici, partea „Hideaway” din numele său). Samsung susține că se poate deschide și închide de cel puțin 200.000 de ori. Și foarte important, balamaua ascunsă a lui Z Flip este concepută pentru a ține departe praful. Are un strat subțire de țesătură/perii pentru ca particulele de praf să nu intre între ecran și balama.

În partea din spate a jumătății superioare a ecranului se află configurarea cele două camere alături de un bliț LED, pe același palier cu afișajul exterior de 1,1 inch. Pe partea stîngă sus există un slot pentru card nano-SIM. În partea dreaptă este butonul alungit și basculant de volum, iar mai jos de el butonul de pornire. Nu are jack de 3,5mm.


Camerele foto și bateria pe Flip-ul Samsung

Galaxy Z Flip are o pereche de camere de 12MP pe spate. Știm, este un deschizător de drumuri și la început, dar este un smartphone premium. În aceste zile telefoanele high-end au trei sau chiar patru camere la spate și senzori cu rezoluție mai mare. Camera principală are o diafragmă f/1,8 cu focalizare automată cu detectare de fază dual-pixel și stabilizare optică a imaginii. Cealaltă cameră este mai puțin impresionantă, cu f/2,2, are unghi de 123°, mai larg decât majoritatea de pe piață. Sunt două camere excelente care vă vor încuraja să faceți fotografii. Chiar și camera frontală de 10MP este foarte bună.

Samsung nu a pus pe Galaxy Z Flip camere spectaculoase, dar ce a pus sunt camere foarte bune, sigure și credincioase, la fel cum sunt pe seria Galaxy S10 sau Galaxy S20. Galaxy Z Flip înregistrează videoclipuri 4K până la 60 fps. Chiar dacă nu este foarte bun în departamentul foto, nu este nici departe de acest calificativ.

O problemă în aceste zile este durata de viață a bateriei telefonului. Pe Samsung Galaxy Z Flip este de mică, raportat la bateriile actuale de pe telefoanele premium, dar excelentă. La o utilizare intensă reușește să treacă peste o zi. Capacitatea combinată a celor două baterii este de 3.300mAh. Este mai mare decât cea aflată pe Motorola Razr (2.510mAh). Vedeți pe iLoveSamsung o comparație între Galaxy Z Flip și Motorola Razr!

În zilele cu utilizare intensă durează doar 13 ore. Dar în general o durată de 15 ore cu o singură încărcare vă trece peste o zi. Pentru capacitatea sa baterie este în final surprinzător de puternică. Credem că ajută foarte mult procesorul Snapdragon 855+, mai ales că procesoarele Qualcomm sunt mai atente cu energia ca Exynos-urile. Încărcarea prin cablu de 15W nu este cea mai rapidă disponibilă de pe piață.


Conectivitate, senzori, dimensiuni și greutate la Galaxy Z Flip

În materie de conectivitate avem pe Flip-ul Samsung tot ce găsim și pe celelalte telefoane high-end Samsung. Samsung Galaxy Z Flip are Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac (2.4/5GHz), Wi-Fi Direct și Bluetooth v 5.0.

La poziționare globală dispune de toate cele patru sisteme de poziționare globală existente pe piață. Sistemul american GPS, chinezesc BDS (BEIDOU), rusesc GLONASS, și european Galileo. Telefonul pliabil Samsung are și sistemul de plată mobil Samsung Pay cu Near Field Communication (NFC). Acest sistem permite smartphone-urilor să comunice între ele prin atingere sau apropiere, la o distanță mai mică de 10 cm.

Ca senzori are în dotare tot ce aveți nevoie pe un telefon. Sunt la bord un accelerometru, are giroscop, busolă, senzor de proximitate, barometru și ANT+.

Compact și mic, este de cele mai multe ori pierdut în geantă sau poșetă de femei. Nici nu este greu! Are o greutate de 183 de grame și dimensiunile în modul pliat de  87,4 x 73,6 x 15,4 – 17,3 mm, Când este deschis are dimensiunile 167,9 x 73,6 x 6,9 – 7,2 mm.

Ca de obicei specificăm și indicele SAR – Specific Absorption Rate – Rata specifică de absorbție. Este cantitatea de radiații absorbită de un corp expus într-un câmp electromagnetic. Este foarte importantă pentru sănătatea noastră! În UE cantitatea maximă de radiații emise, permisă de legislație, este de 2 W / kg. Valori excelente pentru Flip-ul Samsung. Are 0,37 W / kg pentru cap și 1,55 W / kg pentru corp.


Pro / Contra – Samsung Galaxy Z Flip

Pro

  • Desgn excelent
  • Specificații foarte bune cu Snapdragon 855+, 256GB stocare
  • O balama uluitoare
  • Ecranul rămâne deschis într-o varietate de unghiuri
  • Utilizare incredibilă cu o singură mână

Contra

  • Este scump
  • Un magnet de amprente
  • Afișaj exterior mic
  • Baterie mică

Specificații Samsung Galaxy Z Flip

DisplayEcran principal: 6,7 inch Super AMOLED │ Infinity Flex Full HD+ │Rezoluție (2636 x 1080 pixeli) │ Raport de aspect 21,9: 9
Ecran secundar: 1,01 inch (300 x 116)
ProcesorSnapdragon 855+ 7nm
Sistem de operareAndroid 10 + One UI 2.5
Memorie8GB de RAM + 256GB
MicroSDNu are
CamereSpate:
Principală de 12MP f / 1,8 wide 78˚
Ultra-wide de 12MP cu f / 2,2 de 123°
Față:
10MP cu diafragma f / 2,4
ConectivitateWi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac (2.4/5GHz) │Dual-band │ Wi-Fi Direct │ Hotspot │ Bluetooth v 5.0 │ USB Type-C │ NFC │ Locație (GPS, Galileo, Glonass, BeiDou)
Card SIMNano SIM │ eSIM
Dimensiuni și greutatePliat: 87,4 x 73,6 x 15,4-17,3 mm
Nepliat: 167,9 x 73,6 x 6,9-7,2 mm
Greutate: 183 grame
Baterie3.300mAh │încărcare rapidă wireless │ Power PowerShare
SenzoriAccelerometru │ giroscop │proximitate │ busolă │ barometru │ANT+
SecuritateScaner de amprentă (pe lateral)
Recunoaștere facială pe camera frontală, disponibilă când este deschis
AudioDual Audio: conectați două dispozitive Bluetooth la Galaxy Z Flip pentru a reda audio prin cele două dispozitive simultan.
CuloriMirror Black, Mirror Purple, Mirror Gold, Thom Browne Edition
SAR0,37 W / kg (cap) │ 1,55 W / kg (corp)   

Întrebări frecvente (Î) și răspunsuri rapide (R) referitoare la Samsung Galaxy Z Flip

Întrebări frecvente despre design-ul lui Samsung Galaxy Z Flip

Întrebare: Care sunt dimensiunile telefonului?

Răspuns: 167,3 x 73,6 x 7,2 mm deschis / 87,4 x 73,6 x 17,3 mm pliat (Înălțime x Lățime x Grosime)

Î: Care este greutatea telefonului?

R: 183 grame

Î: Are Galaxy Z Flip corpul din sticlă și metal?

R: Față din plastic, spate din sticlă (Gorilla Glass 6), cadru din aluminiu

Î: Are Galaxy Z Flip scaner de amprente în afișaj?

R: Nu. Are scaner de amprente montat lateral.

Î: Telefonul este rezistent la apă și praf?

R: Nu.

Î:  Este protejat cu sticlă Corning Gorilla?

R: Da, este protejat de sticla Corning Gorilla Glass 6 doar la spate.

Î: Galaxy Z Flip are port USB de tip C?

R: Da, are port USB tip C.

Î: Galaxy Z Flip are lunină de notificare?

R: Nu, nu are lumină de notificare. Are un ecran extern unde apar notificări luminoase.

Î: Ce variante de culoare are Z Flip?

R: Mirror Black, Mirror Purple, Mirror Gold, Thom Browne Edition.

Întrebări frecvente despre ecran la Samsung Galaxy Z Flip

Î: Ce diagonală a ecranului are Galaxy Z Flip?

R: Flip-ul Are un ecran de 6,7 inch. Are și un ecran pe capac de 1,1 inch.

Î: Ce rezoluție de afișare are Galaxy Z Flip?

R: Galaxy Z Flip are o rezoluție de 1.080 x 2.636 pixeli.

Î: Care este raportul corp/ecran la Samsung Galaxy Z Flip?

A: Galaxy Z Flip are un raport corp/ecran de ~82,5%.

Î: Ce tip de ecran are Galaxy Z Flip?

R: Smartphone-ul are un ecran Dynamic AMOLED.

Î: Ce raport de aspect are Flip-ul Samsung?

R: Galaxy Z Flip are un raport de aspect 21,9: 9.

Î: Ce densitate de pixeli are Samsung Galaxy Z Flip?

R: Galaxy Z Flip vine cu densitate 425 pixeli pe inch (PPI).

Î: Samsung Galaxy Z Flip acceptă HDR10+?

R: Da, acceptă HDR10+

Î: Samsung Galaxy Z Flip acceptă Allways on Display?

R: Da, acceptă Allways on Display.

Întrebări frecvente despre performanțele lui Galaxy Z Flip

Î: Samsung Galaxy Z Flip are funcția de deblocare cu fața?

R: Da, are această funcție.

Î: Ce procesor are Galaxy Z Flip?

R: Snapdragon 855+ (7 nm).

Î: Ce procesor grafic are Galaxy Z Flip 10?

R: Adreno 640 (700 MHz).

Î: Câtă memorie RAM are Samsung Galaxy Z Flip?

R: 8GB de RAM.

Î: Câtă stocare internă are Samsung Galaxy Z Flip?

R: 256GB opțiune de stocare internă.

Î: Există vreo problemă de încălzire pe Galaxy Z Flip?

R: Nu, nu există nicio problemă. Se încălzește ușor după o utilizare îndelungată, lucru normal pe toate dispozitivele Android.

Î: Samsung Galaxy Z Flip acceptă Samsung Pay?

R: Da, și este certificat Visa și MasterCard.

Î: Samsung Galaxy Z Flip acceptă conturi duble de Instagram și Twitter?

R: Da, acceptă conturi duble de Instagram și Twitter.

Î: Puteți dezinstala sau dezactiva aplicațiile preinstalate pe Galaxy Z Flip?

R: Da, puteți dezinstala aplicațiile preinstalate, dar nu pe toate.

Î: Samsung Galaxy Z Flip are slot dedicat pentru Micro-SD?

R: Nu, nu are slot pentru carduri de memorie.

Î: Spațiul de stocare intern pe Samsung Galaxy Z Flip poate fi extins?

R: Nu. Nu poate fi extins.

Î: Ce versiune Android are Samsung Galaxy Z Flip?

R: Vine cu sistemul de operare Android 10 și One UI 2.5.

Î: Samsung Galaxy Z Flip are mufa audio de 3,5 mm?

R: Nu, nu are mufă audio de 3,5 mm.

Î: Samsung Galaxy Z Flip are difuzoare stereo?

R: Nu, nu are, dar sunetul este puternic și clar.

Î: Samsung Galaxy Z Flip are Dolby Atmos?

R: Nu, nu are.

Î: Samsung Galaxy Z Flip are busolă?

R: Da, are.

Î: Galaxy Z Flip are NFC?

R: Da, are NFC.

Î: Samsung Galaxy Z Flip are GPS, Galileo, BDS?

R: Da, are sistemele de poziționare globală GPS, Galileo și BDS

Î: Samsung Galaxy Z Flip este dual-SIM?

R: Telefonul este Nano-SIM, eSIM.

Întrebări frecvente despre camerele aflate pe Galaxy Z Flip

Î: Ce camere spate sunt pe Samsung Galaxy Z Flip?

R: Are două camere. O cameră principală de 12 MP cu f / 1,8 + 12 MP, f / 2,2 (ultrawide).

Î: Ce camera frontală are Samsung Galaxy Z Flip?

R: Are o cameră de 10 MP, f / 2,4 (wide).

Î: Samsung Galaxy Z Flip are Night Mode?

R: Da, are modul de noapte.

Î: Camerele de pe Galaxy Z Flip au AI (Inteligență artificială)?

R: Da, au AI (Inteligență artificială).

Î: Camerele de pe Samsung Galaxy Z Flip au Beauty Mode?

R: Da, acceptă modul AI Beauty Mode.

Î: Galaxy Z Flip poate înregistra video 4K?

R: Da, poate înregistra videoclipuri 4K.

Î: Poate Samsung Galaxy Z Flip înregistra videoclipuri cu mișcare lentă?

R: Da, poate înregistra videoclipuri cu încetinitorul.

Î: Samsung Galaxy Z Flip are modul HDR?

R: Da, acceptă modul HDR.

Î: Samsung Galaxy Z Flip are OIS?

R: Da, OIS este  pe camera principală.

Întrebări frecvente despre bateria lui Z Flip

Î: Care este capacitatea bateriei pe Galaxy Z Flip?

R: Smartphone-ul are o capacitate a bateriei de 3.300mAh

Î: Galaxy Z Flip are încărcare rapidă?

R: Da, are încărcare rapidă de 15W.

Î: Cât timp durează pentru a încărca complet pe Galaxy Z Flip?

R: Durează ~ 50 de minute pentru încărcare completă.

Î: Samsung Galaxy Z Flip are încărcarea wireless?

R: Da, are încărcarea wireless de 15W.

Î: Bateria Samsung Galaxy Z Flip este demontabilă?

R: Bateria nu este demontabilă.

Î: Ce tip de baterie are Galaxy Z Flip?

R: Vine cu baterii Li-Po.

REVEDEȚI PREZENTAREA
Samsung Galaxy Z Flip
samsung-galaxy-z-flipFlip-ul Samsung este un telefon de pliabil de excepție, atrăgător, tentant și apetisant. Nu numai genul feminin va aprecia acest smartphone, toată lumea va fi atrasă inevitabil de el. Galaxy Z Flip se pliază și devine surprinzător de mic. Cu un design remarcabil, îți încape cu ușurință în buzunar sau geantă. Cu Galaxy Z Flip, Samsung demonstrează fără îndoială că telefoanele pliabile au dreptul de a exista ca mai mult decât jucării experimentale. Este un dispozitiv coeziv, ușor de transportat și de utilizat.