Actualizare pentru Samsung Galaxy Fit 2, aduce noi fețe de ceas

710
Actualizare pentru Samsung Galaxy Fit 2 aduce noi fete de ceas
Sursa Foto: via tizenhelp.com

După mult timp, Samsung a lansat o nouă actualizare de firmware pentru trackerul de fitness Galaxy Fit 2. Actualizarea s-a concentrat pe două domenii. În primul rând, a adus fețe de ceas cu aspect nou, iar al doilea remediază problemele de notificare.

Versiunea de firmware R220XXU1AUC2 pentru Fit 2 a fost lansată și ocupă un spațiu de memorie de 2,97MB. Mulți utilizatori s-au plâns de ferestrele pop-up de notificare și de unele notificări lipsă din aplicațiile de pe telefon. Astfel scopul principal al noului software este de a remedia problemele de notificare, pe lângă fețele de ceas noi aduse. Mai sunt reglate și unele mici probleme de stabilitate ale ceasului de fitness.

Actualizare pentru Galaxy Fit 2

Versiunea anterioară de firmware a adus mai multe îmbunătățiri, dar nu adusese nici o caracteristică nouă. Acesta de acum a adăugat fețe de ceas noi. Actualizarea a fost lansată în Coreea de Sud și a debutat și în India. Probabil în perioada următoare se va extinde la nivel global. Nu vă așteptați la fețe de ceas personalizate, potrivit TizenHelp. Samsung a răspuns oficial și a spus că, din cauza memoriei limitate, nu poate aduce fețe personalizate pe Fit 2.

Pe lângă noile fețe de ceas în jurnalul de schimbări au mai fost menționate și îmbunătățiri ale sistemului și ale securității în general. Pentru a instala cea mai recentă versiune, deschideți aplicația Galaxy Wearable, apoi mergeți la actualizare software Band. Vedeți pe I❤️Samsung cele mai bune fețe de ceas pentru ceasul de fitness Samsung Galaxy Fit 2!

Fitness-ul este o activitate fizică, motrică, prin care o persoană obține o stare de bine indiferent de condiția sa anatomică, fiziologică sau psihică. Cuprinde tot ceea ce înseamnă un stil de viață sănătos și îngrijit, inclusiv alimentația și practicarea sportului.

Samsung Galaxy Fit 2 a fost lansat anul trecut în septembrie, cu o spectaculoasă durată de viață a bateriei. Galaxy Fit 2 este cea mai nouă brățară de fitness Samsung cu funcții avansate de urmărire a activităților sportive și design subțire.

Fit 2 are un afișaj de sticlă 3D și a fost lansat cu peste 70 de opțiuni de fețe de ceas diferite. Ulterior brățara de fitness Samsung a primit mai multe actualizări de firmware care au îmbunătățit experiența cu acest tracker în mai multe moduri.