Programul Android Pie beta cu One UI pentru Galaxy S9 lansat

2161

Ziua pe care foarte mulți fani Samsung au așteptat-o ​​a sosit în sfârșit. Programul Android Pie beta pentru Galaxy S9 a fost lansat, conform site-ului SamMobile. Disponibil pentru Galaxy S9 și Galaxy S9+, programul beta va oferi șansa de a testa noua interfață de utilizator a companiei Samsung, denumită One UI, împreună cu cea mai recentă versiune de Android.

Programul este disponibil în prezent în Coreea de Sud, Statele Unite și în Germania. Samsung a numit Germania ca una dintre piețele care urmează să primească programul beta-ul în prima fază. Statele Unite și Coreea de Sud au fost celelalte două. În perioada următoare va fi disponibil în mai multe țări de pe mapamond. Site-ul Samsung UK a confirmat că versiunea Android Pie beta va fi lansată pe data de 20 noiembrie. China, Polonia, Spania, Franța și India se află, de asemenea, în al doilea val, alături de Marea Britanie.

Înregistrarea pentru Android Pie se face în aplicația Samsung Members

Vă puteți înregistra pentru Android Pie beta în aplicația Samsung Members. Înscrierile pentru acest program sunt limitate, astfel încât cei ce doresc acest lucru trebuie să fie rapizi înainte să se termine locurile. Trebuie doar să deschideți aplicația, să atingeți butonul Notificări și vedeți o opțiune privind înscrierea în programul beta.

Odată înscris, veți putea descărca versiunea Android Pie beta din meniul Actualizare software »Setări», atingând descărcare manuală a actualizărilor. Veți avea nevoie de un cont Samsung pentru a face acest lucru, așa cum era de așteptat. Programul Android Pie beta pentru Galaxy S9 nu este disponibil în România.

Programul Beta, oferă în general utilizatorilor Android, acces anticipat la versiunile de test pentru viitorul sistem de operare. Practic, o versiune beta, este noul sistem de operare care înainte de a fi lansat oficial se testează pentru a vedea cum răspund la utilizare noile caracteristici.

Actualizarea cu Android 9 Pie aduce o varietate de caracteristici noi, inclusiv noua interfață vizuală One UI. Momentan primele dispozitivele Samsung care vor fi actualizate cu Android Pie sunt Samsung Galaxy S9 și S9+. Acestea vor primi și noua interfață One UI și vor fi actualizate în ianuarie.

Samsung Galaxy S8 și S8+, care vor primi și ele One UI, sunt pe lisata de actualizare. Galaxy Note 9 va fi actualizat în ianuarie 2019 și primește One UI. Galaxy Note 8 este și el pe listă, tot cu One UI. Samsung Galaxy A8 (2018) va fi actualizat cu Android Pie după smartphone-urile mai sus amintite.