Brevet Samsung pentru un telefon cu indicator de stare la camera selfie

790
Sursa Foto: nl.letsgodigital.org

Samsung dorește să adauge o interfață grafică în jurul orificiul în care se găsește camera selfie. Va servi ca un indicator de stare pentru a arăta cât s-a încărcat din baterie în timpul încărcării sau cât mai aveți din baterie în timpul utilizării smartphone-ului.

În ultimii ani, producătorii de smartphone-uri au venit cu diverse soluții pentru camera frontală. După ce marginile ecranului au fost reduse la minimum, trebuia găsită o altă locație pentru camera selfie. Acest lucru a dus la introducerea crestăturii, lucru ce nu a fost apreciat de toată lumea. De atunci, am văzut mai multe modele de smartphone-uri cu o cameră pop-up – gen Galaxy A80, iar acum tot mai multe telefoane sunt echipate cu o cameră în gaura din ecran. Aceasta pare a fi ultima fază înainte ca aceasta să dispară definitiv sub ecran.

Luna trecută, s-au făcut speculații că viitoarea serie Galaxy Note 20 va avea o cameră sub display. Dar, această tehnologie este de fapt suficient de dezvoltată sau Samsung lucrează între timp și la opțiuni alternative?

Samsung a depus mai multe brevete pentru o grafică în jurul găurii din ecran

Samsung pare să se concentreze deocamdată pe perfecționarea camerei din ecran. Mai multe modele de smartphone-uri Samsung sunt acum disponibile cu o cameră în gaura din ecran, inclusiv Samsung Galaxy S20, recent introdus și smartphone-ul pliabil Samsung Galaxy Z Flip.

Samsung a depus cinci cereri brevete de design la CNIPA (China National Intellectual Property Administration) pe 16 octombrie 2019. Toate cele 5 brevete se concentrează asupra camerei selfie, conform colegilor noștri de la LetsGoDigital. Samsung pare să vadă o oportunitate de a afișa o interfață grafică în jurul orificiului camerei frontale. Aceasta servește în principal pentru a indica starea baterie la încărcare sau când se descarcă, dar și pentru alte lucruri.

LetsGoDigital este un site cu sediul în Olanda fondat în 1999. Nu este afiliat Samsung, este complet independent și nu este afiliat nici unui alt producător sau furnizor. Un site de profesioniști în domeniul telefoanelor mobile, un site de mare încredere!

De asemenea, când camera este pornită pentru înregistrare, va apărea o diagramă cu cronometru, care arată starea de progres a cronometrului camerei. Are un design dreptunghiular sau pătrat, în funcție de integrarea unei camere selfie simple sau duble. Adăugarea unei diagrame cronologice este utilă, deoarece vă oferă o perspectivă instantanee asupra progresului încărcării/înregistrării – fără a fi necesar să atingeți telefonul și să interferați cu înregistrarea în timp.

Grafica din jurul găurii poate indica și progersul unei descărcări de fișier

Interfața grafică poate indica, de asemenea, starea unei descărcări. Imaginați-vă că descărcați un fișier sau o aplicație pe telefon. Această bară de stare poate fi o linie simplă plasată direct sub sau lângă sistemul camerei. Progresul descărcării este apoi afișat printr-o grafică în jurul găurii sau o linie, Grafica/linia se schimbă pe măsură ce descărcarea progresează. În mod alternativ, Samsung a înregistrat și o bară de stare rotundă, a cărei funcționare este identică – aceasta este doar o diferență de design.

Patru din cinci brevete se bazează pe o cameră dublă. Deși Samsung a lansat câteva modele de telefon cu o cameră selfie duală, precum Galaxy S10+, noile modele S20 au doar o singură cameră selfie. Acest lucru se poate schimba în viitor.

Este posibil ca acest indicator pentru camera selfie să apară pe seria Note 20

În ceea ce privește amplasarea camerei, cu fiecare brevet, Samsung a arătat camera în extremitatea stângă, dreapta și centrală. Astfel, producătorul coreean poate folosi orice fel de amplasare. Camera foto frontală pe seria Galaxy S20 este amplasată în centru. Cu un an înainte, Samsung a ales să facă gaura în dreapta sus.

În decembrie 2018, Samsung a lansat Galaxy A8s, acesta a fost primul smartphone Samsung cu o gaură în display pentru camera frontală. Cu acest model, Samsung a ales deja să adauge o animație ușoară, care apare imediat ce activați camera. Prin urmare, indicatorul de stare pe care Samsung l-a înregistrat de data aceasta pare a fi un pas logic. În calitate de producător de afișaje, Samsung poate face ecranele smartphone-urilor sale complet după bunul plac. Prin urmare, suntem foarte curioși despre cum vor arăta viitoarele modele.

În august, va fi prezentat următorul flagship, seria Samsung Galaxy Note 20. Design-ul seriei Note este derivat adesea din seria Galaxy S. Este posibil ca acest indicator de stare să fie găsit pentru prima dată în seria Galaxy Note 20.

SURSĂLetsgoDigital