Corning Gorila Armor: durabilitate sporită pe Galaxy S24 Ultra

240
Corning Gorilla Armor
Sursă foto: AndroidPolice

Dintre cele trei telefoane recent lansate de Samsung, Galaxy S24, Galaxy S24+ și Galaxy S24 Ultra, cel din urmă vine cu o nouă sticlă de la compania Corning. Galaxy S24 Ultra poate rezista la căderi pe o suprafață de beton datorită unui geam exclusiv de înaltă rezistență, cunoscut sub numele de Corning Gorilla Armor. Această sticlă a fost dezvoltată de Corning pentru o durabilitate și o claritate vizuală mai mare, potrivit companiei americane.

De obicei, Corning s-ar concentra asupra impactului unei căderi atunci când dezvoltă noi produse din sticlă care protejează telefonul. Căderile telefoanelor pe suprafețe dure este cea mai mare durere a consumatorilor”. A spus John Bayne, vicepreședintele senior și directorul general responsabil cu electronicele mobile de larg consum la Corning, potrivit TheKoreaHerald. „Dar cu Corning Gorilla Armor, compania s-a concentrat pe trei lucruri simultan. Durabilitate împotriva căderii pe podea, zgârieturilor la suprafață și îmbunătățirea reflexiei optice”.

Potrivit directorului companiei Corning, Corning Gorilla Armor a supraviețuit unor teste mai riguroase decât sticlele rivalilor. De exemplu, sticla a căzut de la trei ori mai sus și nu numai că a suportat impactul, dar a prezentat de patru ori mai puține zgârieturi în comparație cu produsele concurenților. În același timp, reflexia luminii sticlei a fost, de asemenea, redusă pentru a îmbunătăți claritatea vizuală.

Sticla Corning Gorilla Armor a trecut testul slapper, unde a fost frecată pe șmirghel. Sticla produsă de companiile concurente s-a spart imediat. Testul a fost conceput pentru a simula modul în care utilizatorii scăpă telefonul pe beton de la înălțimea taliei. De asemenea, produsul Corning nu a arătat nicio zgârietură vizibilă în testul efectuat de Scratch Bot. Acest test reproduce micro zgârieturi de pe sticlă cauzate de folosirea și uzura unui telefon în viața de zi cu zi.

În 1696, sub domnia lui William al III-lea a existat o lege numită „Act of Make Good the Deficiency of the Clipped Money”. Prin aceasta casele erau impozitate în funcție de numărul de ferestre din sticlă pe care le aveau!

Potrivit lui Bayne, forța exercitată asupra ecranului smartphone-ului atunci când utilizatorul șterge telefonul sau îl pune în buzunar este între 1 și 1,5 kilograme. Așa că, în timp ce sticla companiile rivale este zgâriată de la acele acțiuni zilnice, Gorilla Armor ar fi rezistent la până la 4 kilograme de forță exercitată asupra acestuia, a explicat vicepreședintele Corning.

Sursa foto: via koreaherald.com

Utilizatorii de Galaxy S24 Ultra vor vedea, de asemenea, beneficiul optic al noii sticle chiar din momentul în care scot smartphone-ul din cutie. Corning Gorilla Armor reduce și rata de reflexie pentru o lizibilitate îmbunătățită a afișajului.

Când smartphone-ul (ecranul este oprit), veți vedea mai puțină reflexie. Ecranul este de un negru mai profund și veți avea o experiență vizuală mai bună. Ecranul este mai luminos și va avea un contrast mai bun cu mai puține reflexii care să întrerupă experiența de vizionare”. A spus același John Bayne. În timp ce sticla are în mod obișnuit o medie de reflexie de 4%, sticla Corning Gorilla Armor a redus acest lucru la mai puțin de 1%, a explicat Bayne. Gorilla Armor conține în medie 25% conținut reciclat preconsumator, potrivit UL Solutions.

Lansarea telefoanelor Galaxy S24 Ultra cu Gorilla Armor urmează un an festiv pentru Samsung și Corning. Anul trecut a marcat 50 de ani de parteneriat pentru cele două companii. Samsung și Corning au colaborat pentru prima dată în 1973 pentru televizoarele comercializate de Samsung în Coreea.

Odată cu parteneriatul de decenii, Samsung a folosit produsele Corning în multe dintre dispozitivele sale, inclusiv seria Galaxy S23, Galaxy Z Fold 5 și Galaxy Z Flip 5, care folosesc toate Corning Gorilla Glass Victus 2.