eSIM-ul din seria Galaxy S24 funcționează cu alte telefoane Android

207
Samsung eSIM din seria Galaxy S24
Sursa foto: sammobile.com

Cardul eSIM sau embedded-SIM – SIM încorporat, este o caracteristică excelentă pe dispozitivele mobile. Un card eSIM vă permite să schimbați operatorul fără a avea nevoie de o cartelă SIM fizică. Cu toate acestea, transferul unui astfel de card de la un dispozitiv la altul este o adevărată corvoadă. Trebuie să urmați o grămadă de pași, multe instrucțiuni, iar acestea variază pentru fiecare operator de telefonie mobilă.

Pentru a rezolva această problemă, Google a lansat un instrument de transfer eSIM anul trecut la MWC 2023. Tot anul trecut, Samsung l-a implementat în interfața One UI 5.1. Cu toate acestea, instrumentul de transfer Samsung eSIM a funcționat doar între dispozitivele Galaxy. Acum, această limitare este înlăturată. eSIM-ul din seria Galaxy S24 funcționează și cu alte telefoane Android. Vedeți pe I❤️Samsung ce diferențe sunt între eSIM și iSIM!

Samsung a făcut instrumentul de transfer SIM încorporat compatibil cu alte smartphone-uri Android (non-Samsung). Această caracteristică a venit cu interfața One UI 6.1 și este disponibilă în Galaxy S24, Galaxy S24+ și Galaxy S24 Ultra. Potrivit SamMobile, cunoscutul Mishaal Rahman a reușit a-și transfere eSIM-ul de pe Pixel 8 Pro pe Galaxy S24 Ultra. Această funcție folosește un cod QR care poate fi scanat pentru a transfera eSIM de la un smartphone Android la altul. Cu toate acestea, trebuie remarcat faptul că funcția funcționează în prezent numai cu eSIM-urile T-Mobile în SUA.

Deutsche Telekom este cea mai mare companie de telecomunicații din Europa. A fost fondată în 1995 și are sediul la Bonn, Germania. Are multe filiale la nivel mondial, inclusiv T-Mobile din SUA. Guvernul german deține 30,46% din Deutsche Telekom.

Google a declarat anul trecut că Deutsche Telekom, compania-mamă a T-Mobile, va fi primul operator care va sprijini instrumentul de transfer eSIM de la Android. Deci, este posibil ca în perioada următoare mai mulți operatori mobili la nivel global să înceapă să accepte transfer SIM încorporat pentru smartphone-urile Android. Samsung folosea propria metodă pentru transferul eSIM în One UI 5.1. Cu toate acestea, compania pare să folosească acum mecanismul de transfer eSIM al Google. Acesta care afișează un meniu alimentat de serviciile Google Play pe un smartphone Android din apropiere.

Acesta este un pas major către normalizarea înregistrării și transferului eSIM pe dispozitivele Android. Toate telefoanele Android care vin acum cu instrumentul de transfer eSIM de la Google vor accepta transferul eSIM între dispozitive Android de orice marcă. Mai rămâne de rezolvat fiabilitatea la operatorii de telefonie mobilă pentru acest lucru. Sperăm ca Google să colaboreze cu Apple pentru a face posibile transferurile de SIM încorporat între iOS/iPadOS și Android.