Galaxy Z Fold 5, Flip 5 și seria Galaxy Tab S9 au fost printre primele dispozitive Samsung care au primit interfața One UI 5.1.1 în urmă cu două săptămâni. Între timp, actualizarea a ajuns la Galaxy Z Flip 4, Fold 4 și seria Galaxy Tab S7. Cu toatea acestea, în orice clipă această actualizarea trebuia să ajungă și la Galaxy Z Flip 3 și Fold 3. Acum acest lucru s-a întâmplat, cele două pliabile primesc acest upgrade.
Ieri, potrivit PhoneArena, atât Flip 3, cât și Flip 3 au început să primească actualizarea One UI 5.1.1. De noile funcții adăugate în noua versiune de software care vine cu această interfață beneficiază mai întâi utilizatorii acestor pliabile din Europa. Cele două pliabile vor primi aceleași bunătăți ca Galaxy Z Fold 4, Flip 4 și seria Galaxy Tab S7.
Interfața One UI 5.1.1 disponibilă în Europa pentru Fold 3 și Flip 3
Alături de multe funcții și îmbunătățiri noi, One UI 5.1.1 include corecția de securitate din august 2023. Acest lucru are sens având în vedere că suntem deja la sfârșitul lunii august. Pe lângă îmbunătățiri importante pentru multitasking, cum ar fi previzualizările mai bune ale aplicațiilor pe ecranul Recente și capacitatea de a comuta de la vizualizarea pop-up la ecranul divizat, One UI 5.1.1 oferă și câteva funcții noi la Samsung Health. De exemplu o urmărire mai bună a somnului, a funcțiilor de sănătate precum și obiective îmbunătățite în exercițiile sportive.
Dacă dețineți oricare dintre cele două smartphone-uri pliabile Samsung, așteptați-vă la noi gesturi de comandă, cum ar fi drag & drop cu două mâini, îmbunătățiri ale aspectului Samsung Internet și gestionarea îmbunătățită a memoriei în Device Care.
One UI 5.1.1 este o actualizare intermediară înainte de Android 14 care va ajunge în perioada următoare. Odată ce noua versiune a sistemului de operare Android de la Google este lansată, Samsung este de așteptat să înceapă să lanseze One UI 6 pe o mulțime de telefoane și tablete. Sunt incluse aici Flip 3 și Fold 3, până la Galaxy Z Flip 5 și Galaxy Z Fold 5.