Samsung a lansat o nouă serie de dispozitive Galaxy A excelente, de la începutul acestui an. Luna trecută scriam pe iLoveSamsung că este posibil ca unele dintre aceste telefoane să ajungă și în Statele Unite. Acum confirmarea a venit și Samsung Galaxy A50 va ajunge în SUA, alături de Galaxy A20 și probabil Galaxy A70.
Repetăm, zvonurile despre Galaxy A20, Galaxy A50 și A70 că vor ajunge în America de Nord au fost. Acum, conform cunoscutului Evan Blass, cel puțin Samsung Galaxy A50 va ajunge în Statele Unite. Blass are notorietate incontestabilă în privința scurgerilor de informații despre telefoanele mobile. Blass spune că Verizon Wireless va aduce în SUA un smartphone mare și bun – Samsung Galaxy A50. Cu toate acestea, el nu menționează alte detalii, cum ar fi prețul și disponibilitatea.
Posibil un preț de peste 400$ pentru Galaxy A50 în SUA
În Europa, modelul Galaxy A50 costă în jur de 350 de euro. Dar, deja acest smartphone a beneficiat de reduceri substanțiale ajungând în unele țări precum Olanda la 299 de euro. În SUA, telefonul nu ar trebui să depășească un nivel de preț de 400 $, conform site-ului american TheAndroidSoul. Samsung vede apariția lui Galaxy A50 pe piața americană ca o contrapunere la Google Pixel 3a.
În ceea ce privește specificațiile, Galaxy A50 are câteva importante atu-uri. Dispune de un ecran imens de 6,4 inch (16,26 cm) Infinity-U Super AMOLED FHD+. Afișajul, la fel ca smartphone-urile Galaxy S10 și Galaxy S10+, include un scaner optic pentru amprente în scopuri de autentificare. Această caracteristică biometrică premium nu se găsește pe mezinul seriei S, Galaxy S10e.
Locașul frontal în forma literei „U” găzduiește o excelentă cameră de 25 megapixeli cu o diafragmă f / 2,0. Dar, departamentul foto spate face toți banii. O setare cu trei camere ne face să salivăm! Camera principală are 25 MP cu diafragmă f / 1,7 pentru o performanță mai bună în lumină scăzută. Aceasta este flancată de un obiectiv de 5 MP Live Focus, sus și unul UltraWide de 8 MP (123°), jos. Doar numele SAMSUNG și un LED-flash se mai află pe partea din spate, scanerul pentru amprente este in-display.
Baterie masivă pe Galaxy A50 și Android 9 Pie
La interior, Galaxy A50 are un procesor Exynos 9610 Octa-core, cuplat fie cu memorie RAM de 4 GB și 64 GB stocare, fie cu 6 GB de RAM și de stocare de 128 GB. Combinațiile de memorie variază însă pe alte piețe printre care și Europa, cu 4 GB RAM și 128 GB stocare. India are și modele cu 4/6 GB de RAM și 64 GB de stocare. Este posibil ca în SUA să ajungă combinația de 4 GB RAM / 64 GB, dar va trebui să așteptăm și să vedem. Toate modelele din noua serie Galaxy A vin cu specificații excelente.
Samsung a pus o baterie masivă de 4.000 mAh în A50. Smartphone-ul este de asemenea livrat cu un port USB-C pentru încărcare rapidă (15 W) și transfer de date. Rulează sistemul de operare Android 9 Pie out of the box, însoțit de interfața One UI. Fără îndoială, Galaxy A50 arată ca un dispozitiv excelent din toate punctele de vedere. Va fi interesant să vedem prețul pus de Verizon și reacția pieței americane la acest excelent telefon.