Galaxy A51 este cel mai bine vândut smartphone Samsung în Q1 2020

676
Sursa Foto: via SamMobile.com

Samsung Galaxy A51 a fost lansat alături de Galaxy A71 în luna decembrie a anului trecut. De atunci, ambele smartphone-uri Samsung mid-range s-au vândut foarte bine. Conform ultimului studiu al companiei de cercetare de piață Canalys, Galaxy A51 a fost cel mai bine vândut smartphone Samsung din lume în primul trimestru din 2020.

Studiul estimează că Samsung a vândut în jur de 6 milioane de bucăți din Galaxy A51 în primul trimestru al acestui an. Smartphone-ul a fost, de asemenea, al treilea cel mai bine vândut smartphone din lume, după iPhone 11 (18 milioane) și Xiaomi Redmi Note 8 / 8T (8 milioane). Gigantul tech sud-coreean a avut patru dispozitive pe lista celor mai bine vândute smartphone-uri din lume în Q1 2020. Conform SamMobile, au punctat aici Samsung Galaxy A51, Galaxy A10s, Samsung Galaxy A20s și Galaxy A01.

4 smartphone-uri Samsung între primele 10 cele mai bine vândute în Q1 2020

Samsung a vândut 5 milioane de bucăți din Galaxy A10s, 4 milioane de Samsung Galaxy A20s și mai mult de 3 milioane de unități din Galaxy A01. Alte smartphone-uri din primele zece cele mai bine vândute la nivel global în Q1 2020 sunt Redmi Note 8 Pro (5 milioane), iPhone 11 Pro Max (4 milioane), Redmi 8A (3 milioane) și iPhone 11 Pro (3 milioane).

Prețul accesibil aflat pe Galaxy A51, designul elegant, ecranul mare și patru camere la spate au fost de partea sa. Sigur nu trebuie trecute cu vederea nici celelalte caracteristici excelente ale acestui smartphone. A51 are un ecran Super AMOLED Infinity-O de 6,5 inch și un cititor de amprente sub-afișaj. Funcționează Android 10 cu One UI 2.0. Este echipat cu procesorul Exynos 9611, 4GB/6GB RAM, 64GB/128GB stocare și un slot pentru card microSD.

Litera „A” din denumirea Galaxy A vine de la Alfa. Acestă serie de smartphone-uri a fost lansată în 2014. În limba engleză „alfa” este folosit ca sinonim pentru „începutul” sau „primul” într-o serie. Galaxy A este o serie mid-range, cu specificaţii puternice şi materiale premium.

Are o configurație de camere quad de 48MP + 12MP + 5MP + 5MP pe spate și o cameră selfie de 32MP. În această privință nu are concurent în domeniul mid-range și bate chiar recentul smartphone iPhone SE 2020. O baterie de 4.000mAh alimentează telefonul și acceptă încărcare rapidă de 15W. Galaxy A51 a început recent să primească actualizarea One UI 2.1 în câteva țări și aduce funcții noi. Samsung a lansat și o variantă Galaxy A51 5G cât și una Galaxy A71 5G. Atât variantele 4G cât și cele 5G de la Galaxy A51 și A71 sunt disponibile și pe piața din SUA, una extrem de pretențioasă în privința telefoanelor mobile.