Samsung vinde Galaxy A8 (2018) începând cu această săptămână

12264

Samsung Electronics începe vânzările smartphone-ului Galaxy A8 începând din această săptămână. Potrivit ziarului sud-coreean, The Korea Herald, cel mai recent telefon Samsung din gama Galaxy A8 (2018), poate fi pre-comandat acum la cel puțin unul dintre cei mai importanți operatori de telefonie mobilă din Coreea de Sud. Potrivit acestui ziar, cel de-al doilea operator de telefonie mobilă din țară, KT (Koreea Telecom), preia comenzi începând din 2 ianuarie la un preț de 599.500 won adică aproximativ 561 de dolari.

Operatorul de telefonie mobilă a declarat că vor fi oferite reduceri în funcție de tipurile de abonament pentru care optează cumpărătorii. Culorile disponibile sunt negru, albastru și auriu. Vânzările oficiale sunt programate să înceapă vineri 5 ianuarie.

Modelul Samsung A8 (2018) are un preț mai mare în Coreea de Sud în comparație cu Vietnamul, unde Samsung a confirmat că dispozitivul va fi disponibil pentru mai puțin de 500 de dolari. Desigur, există un motiv pentru care Samsung comercializează în acest moment telefonul la preț mai mare. Modelele Samsung Galaxy A8 și A8+ vin cu multe noutăți, atât pentru gama mijlocie, cât și pentru întreaga gamă de smartphone-uri. Sunt dotate cu obiective foto duble în partea din față de 16MP + 8 MP, Infinity Display frumos și elegant este acolo și telefoanele au suport pentru conectarea cu setul cu cască Samsung Gear VR. Un procesor mai puternic la interior, inclusiv sistemul de plată mobil Samsung Pay și multe alte caracteristici ale modelelor high-end ale firmei Samsung. Deci nu este surprinzător faptul că viitorii posesori de aceste telefoane vor trebui să plătească un astfel de preț pentru a obține unul dintre telefoanele A8.

Samsung Pay Web Checkout, Samsung tocmai a lansat acest serviciu în Rusia. Este o nouă opțiune de plată pentru simplificarea achizițiilor online cu Samsung Pay. Un cumpărător poate introduce doar adresa de e-mail conectată la contul său Samsung și autentifică tranzacția cu o amprentă sau un cod PIN. Funcționează în orice browser de pe orice dispozitiv.

Datele de lansare pentru alte regiuni rămân necunoscute pentru moment, deși suntem siguri că Samsung va face publice detaliile privind disponibilitatea și pe celelalte piețe în cel mai scurt timp.

Modelul Samsung A8+ (2018) nu pare să fie pre-comandat momentan nici în țara de origine a lui Samsung. Vom vedea dacă acest lucru se va schimba odată cu lansarea lui Galaxy A8.