Samsung a prezentat Galaxy Book, laptopuri Ultrabook cu afișaj QLED

1141
Sursa Foto: Samsung Global Newsroom

Notice: Trying to access array offset on value of type null in /home/ilovesam/public_html/wp-content/plugins/js_composer/include/autoload/vc-shortcode-autoloader.php on line 64

Samsung a prezentat la Samsung Developer Conference 2019 o pereche de laptopuri noi. Samsung Galaxy Book Flex și Galaxy Book Ion sunt primele laptopuri din lume cu un ecran QLED. La ambele laptopuri Samsung a adăugat funcția Wireless PowerShare. Această caracteristică a fost introdusă prima dată pe seria Samsung Galaxy S10 în acest an.

Cu Wireless PowerShare, Samsung permite utilizatorilor să încarce alte dispozitive care acceptă încărcarea wireless. Noile laptopuri Samsung Galaxy Book pot încărca smartphone-uri compatibile Qi, setul wireless Galaxy Buds dar și alte dispozitive purtabile prin punerea acestor deasupra touchpad-ului.

Seria de laptopuri Ultrabook cu Galaxy Book Flex și Galaxy Book Ion

În general gigantul high-tech sud-coreean atrage cea mai mare atenție atunci când lansează noi smartphone-uri. Este și normal, Samsung este cel mai mare producător mondial de smartphone-uri. Dar, compania are și o parte destul de consistentă din cota de piață pentru laptopuri. Și, odată cu introducerea noilor linii Galaxy Book Flex și Galaxy Book Ion, se creează și o altă categorie de laptopuri – Ultrabook.

Samsung Galaxy Book Flex este un dispozitiv 2-in-1 cu un stilou S Pen încorporat. Samsung Galaxy Book Ion este un laptop mai tradițional, încorporând designul actual la modă, cu balamale ridicate pentru a crea mai mult flux de aer sub computer și un unghi mai bun de tastare.

Thunderbolt este numele de marcă al unui standard de interfață hardware. A fost dezvoltat de Intel și permite conectarea perifericelor externe la un computer. Thunderbolt a fost introdus comercial în 2011. În iunie 2011 Apple a introdus primul său cablu Thunderbolt de doi metri, a costat 49 USD!

Ambele linii de laptop au o variantă de display cu diagonala de 13,3 și 15,6 inch. Toate modelele sunt dotate cu afișaje Full HD. Dar nu sunt panourile LED tipice găsite pe laptopuri. În schimb, Samsung aduce în premieră tehnologia de afișare QLED, făcând din acestea primele laptopuri care dispun de ecrane premium. Ecranele sunt de asemenea dotate cu un Mod Exterior, care oferă o luminozitate maximă de 600 de nits.

Ca parte a proiectului Intel Athena, noile Galaxy Book Flex și Galaxy Book Ion au caracteristicile de top pe care le așteptați de la un Ultrabook. Toate oferă conexiuni Thunderbolt 3 și Wi-Fi 6. De asemenea, oferă încărcare wireless Qi prin trackpad, deși nu sună ca cea mai practică caracteristică.

Laptopurile Uktrabook vor fi comercializate inițial în SUA

Dincolo de aceste caracteristici, laptopurile sunt altfel mai simple. Modelele Flex oferă performanța eficientă a procesoarelor Intel 10 nm Ice Lake, în timp ce modelele Galaxy Book Ion au procesoarele Comet Lake. De asemenea, vor veni cu până la 16 GB de memorie RAM și 1 TB de stocare SSD NVMe. Samsung Galaxy Book Ion de 15 inch vine cu o memorie suplimentară și un slot pentru extinderea stocării.

Modelele de 13 inch ale ambelor linii vin cu opțiuni de grafică integrate Intel. Conform TechRadar, modelele de 15 inch au placă grafică NVidia GeForce MX250.

Ambele linii vor fi disponibile inițial în Statele Unite la începutul anului 2020, probabil pentru a coincide cu lansarea seriei Samsung Galaxy S11. Încă nu avem detalii cu privire la prețuri sau la lansarea acestor Ultrabook-uri la nivel global.