Căștile wireless Samsung Galaxy Buds Live sunt foarte ușor de reparat

1080
Sursa Foto: androidcentral.com

În general după lansarea unui set de căști wireless, dincolo de specificații, caracteristici și preț, utilizatorii sunt interesați și de cât de ușor se poate repara un astfel de set. Sunt destul de scumpe iar o reparație poate prelungi durata de viață a unui astfel de set wireless. Recentul set de căști total wireless Galaxy Buds Live este chiar mai prietenos cu reparațiile decât Galaxy Buds+.

iFixit a efectuat o dezmembrare a noului set Galaxy Buds Live pentru a vedea cât de ușor se poate repara. Compania americană iFixit a constatat că noile căști True Wireless Stereo (TWS) sunt foarte ușor de reparat. Adevăratele căști wireless Samsung au primit un scor de reparabilitate de 8 puncte din 10. Pentru referință, anteriorul set wireless Galaxy Buds+ de la Samsung a obținut un scor de reparabilitate de 7 din 10.

Galaxy Buds Live are baterii Varta CP1254 A3

Cu un design unic în formă de fasole, Galaxy Buds Live iese cu adevărat în evidență de mulțime, conform AndroidCentral. În ciuda formei lor ciudate Galaxy Buds Live sunt mai ușor de reparat decât cele anterioare ale companiei Samsung.

Specialiștii de la iFixit au lansat recent un videoclip cu Galaxy Buds Live, acolo vedem căștile demontate și aflăm că sunt extrem de ușor de demontat și reparat. După ce deschideți o cască, veți putea accesa cu ușurință bateriile Varta CP1254 A3 din interior, care au o capacitate tipică de 0,2 Wh. Vedeți mai multe despre noile căști Buds Live pe pagina noastră din iLoveSamsung.

iFixit este o companie din San Luis, California. A fost fondată în 2003, ca urmare a faptului că Kyle Wiens nu a găsit un manual de reparații pentru Apple iBook G3. iFixit publică ghiduri de reparații online pe site-ul său web pentru consumatorii de electronice și gadget-uri.

Datorită construcției lor modulare și bateriilor ușor de înlocuit, iFixit a oferit noilor căști wireless Samsung un scor de reparabilitate de 8/10. Primul set total wireless Samsung Galaxy Buds a primit un scor de reparabilitate de 6/10. Urmașul acestuia, Galaxy Buds+ a primit un scor ceva mai bun de 7/10.

Pe de altă parte, căștile wireless Apple AirPods și AirPods Pro sunt aproape imposibil de reparat. Ambele au primit de la iFixit un scor de 0/10 pentru reparabilitate. Spre deosebire de căștile Samsung, ofertele Apple au un design non-modular pe interior, cu majoritatea pieselor lipite.