În ultimul timp au fost mai multe zvonuri despre faptul că Samsung are în curs de dezvoltare noi smartphone-uri. Toate bune și frumoase, Samsung nu stă niciodată cu mâinile în sân dar, este vorba de gama Galaxy M. Conform informațiilor aceasta se așteaptă să fie o consolidare a gamei Galaxy J și o redenumire ca Galaxy M.
Totodată cu trecerea în rezervă a gamei Galaxy J, același lucru se va întâmpla cel mai probabil cu Galaxy C și Galaxy On. Conform site-ului SamMobile, cele trei serii vor dispărea iar gama Galaxy M le va lua locul. Aceasta va fi tot o gamă de smartphone-uri cu buget accesibil, numai că va dispune de unele caracteristici mai bune.
În primul rând, să subliniem că nu știm numele reale ale acestor dispozitive. Numerele lor de model, SM-M205F și SM-M305F, raportat la numerotarea gigantului tech, ar trebui să corespundă lui Galaxy M20 și Galaxy M30. Samsung aparent are mai multe astfel de dispozitive în fabrică. SM-M205F, așa-zisul Galaxy M20 va avea ca opțiuni de stocare 32GB și 64GB. Galaxy M30 cu numărul de model SM-M305F va fi oferit în variante de 64GB și 128GB. Ambele telefoane vor avea variante dual-SIM, deoarece sloturile duale SIM sunt o caracteristică necesară în gama bugetară.
Seria Galaxy M este poziționată ca preț sub Galaxy A
Aceste nume de produse cu două cifre sunt împrumutate de la Gama Galaxy A. Samsung a înregistrat recent numele de marcă Galaxy A10, A30, A50, A70 și A90. Cu toate acestea, este posibil ca numerele de model să fie diferite de numele de telefon. Va trebui să așteptăm mai multe informații despre aceste telefoane din seria M pentru a avea o imagine mai clară.
Noua serie Galaxy M va fi poziționată, ca preț, sub gama Galaxy A. Și la fel ca în cazul seriei A, unele modele Galaxy M vor fi echipate cu un ecran OLED în timp ce altele vor primi un ecran LCD. Samsung a lansat odată un telefon cu numele Galaxy M (Magic). Acum, aproape opt ani mai târziu, numele Galaxy M se întoarce. Sigur nu va mai exista nici o legătură între seria M de atunci și cea de acum.
Dacă ar fi să privim acum în perspectiva anului 2019, vom avea niște modificări îi gamele Samsung. Galaxy X/F este un smartphone „ultra-high-end”, posibil să intre aici și gama Samsung W, chiar dacă este de nișă. Apoi, avem un Galaxy S10 și Note 10 pentru oferta „normală” high-end. Seria Galaxy A se va întinde de la mediu la „aproape de high-end”. Noua serie Galaxy M este oferta bugetară a Samsung cu cele mai ieftine modele.
Acum, unele modele sunt destinate în mod specific anumitor piețe. Rămâne de văzut care dintre telefoanele din noua serie Galaxy A și din viitoarea serie Galaxy M vor ajunge și în România.