Galaxy Note 10 cu aceleași camere foto ca Galaxy S10 5G

842

Galaxy Note 10 ar trebui să ofere aceleași caracteristici ale camerelor foto ca Samsung Galaxy S10 5G. Astfel ar trebui să avem patru camere foto cu senzor ToF la spate și două camere amplasate frontal. Un smartphone Galaxy Note 10, posibil un Note 10e, va fi mai puțin echipat în domeniul foto și va dispune de triple-camera la spate și dual-camera frontal, la fel ca Galaxy S10+. Credem că ambele modele vor avea capacitate 5G.

Chiar dacă Galaxy Note 10 este așteptat doar peste câteva luni, informațiile despre viitorul/viitoarele telefoane încep să apară. Potrivit publicației sud-coreene The Bell preluată de PhonAndroid, care se bazează pe informații dintr-o sursă apropiată furnizorilor, smartphone-ul ar fi echipat cu aceleași setări în departamentul foto ca Galaxy S10 5G. Va avea un senzor cvadruplu pe spate, inclusiv un ToF (Time of Flight) pentru adâncimea câmpului, precum și un senzor foto dublu în față.

Samsung Galaxy Note 10 foarte posibil în două variante

Am menționat, de asemenea, posibila lansare a unui Note Galaxy 10e. Am scris recent despre acest lucru. Din câte se pare Samsung este extrem de mulțumit de reacția pieței la Galaxy S10e. Aducerea pe piață a seriei Galaxy S10 în patru variante s-a dovedit a fi de bun augur pentru gigantul tech.

Acum Samsung merge mai departe și va aduce în scenă și un Galaxy Note 10e. Ar fi pentru prima dată când Samsung lansează două modele din gama purtătoare de S Pen. Acest Galaxy Note 10e va avea trei camere pe partea din spate. Acesta va fi, probabil, lipsit de senzorul ToF. Acest senzor detectează fața și apoi măsoară durata de timp necesară pentru ca lumina să revină la senzor. Senzorul ToF este mai precis și poate să funcționeze până la o distanță de 3 metri. Senzorul ToF poate măsura adâncimea și crea o hartă 3D a unui mediu, a unei fețe.

S Pen este un stilou folosit de Samsung cu seria sa Galaxy Note. Acesta folosește tehnologia japoneză Wacom. Un senzor vă permite să aflați dacă stylusul este în locașul său din interiorul telefonului sau tabletei. Numele stylus provine din cuvântul latin „stilus” însemnând un instrument de scris ascuțit, folosit de romani, pentru a scrie pe tablete de ceară.

Samsung Galaxy Note 10e moștenește camerele aflate pe Galaxy S10+. În acest fel Note 10e va avea două camere pe partea din față pentru autoportrete și apeluri video. Acest model ar fi mai mic din toate punctele de vedere, atât ca dimensiuni cât și specificații. Galaxy Note 10e va fi destinat în special pieței din Europa.

Posibil trei modele de Samsung Galaxy Note 10

De asemenea, ne așteptăm la cel puțin o versiune de 5G a phablet-ului Galaxy Note 10. În timp ce gama Note nu a venit cu mai multe modele până acum, doar în mai multe variante de stocare, se pare că există trei dispozitive Note 10. Sigur informația nu este confirmată momentan de Samsung. Un Note 10 compatibil 5G ar putea oferi 12 GB de memorie RAM. Samsung deja lansat un astfel de cip de memorie. Seria Samsung Galaxy Note 10 este așteptată în luna august 2019.