Galaxy Note 9 primește actualizarea de securitate din iulie 2021

498
Galaxy Note 9 primeste actualizarea de securitate din iulie 2021
Sursa Foto: SamMobile.com

Samsung Galaxy S10 a fost primul smartphone care a primit actualizarea de securitate din iulie 2021. Actualizarea a fost apoi lansată pe seria Galaxy Note 10 și mezinul Galaxy Note 10 Lite. Au mai primit apoi patch-ul de securitate și seriile Galaxy Note 20, Galaxy S20 (inclusiv Galaxy S20 FE) și seria Galaxy S21. Nu au lipsit de pe listă nici Samsung Galaxy Z Flip, Galaxy Z Flip 5G și Galaxy A52. Acum, Samsung extinde lansarea celei mai recente actualizări de securitate la Galaxy Note 9.

Samsung a lansat o nouă actualizarea de securitate din iulie 2021 la Galaxy Note 9, ieri în Germania. Noua actualizare, cu versiunea de firmware N960FXXS8FUF5, remediază mai multe erori legate de confidențialitatea și securitatea utilizatorilor. Actualizarea remediază, de asemenea, eroarea recentă legată de Android Auto cu care se confruntau unii utilizatori pe smartphone-urile Galaxy.

Galaxy Note 9 primește patch-ul de securitate din iulie 2021

Dacă sunteți utilizator de Galaxy Note 9 în Germania, este posibil să fi primit deja notificarea de actualizare. Dacă nu a ajuns încă, puteți verifica manual actualizarea mergând la Setări » Actualizare software și atingând Descărcare și instalare. Vedeți pe I❤️Samsung recenzia noastră la Galaxy Note 9! Un smartphone excelent!

Samsung a lansat pe Galaxy Note 9 la mijlocul anului 2018 cu sistemul de operare Android 8.1 Oreo. Telefonul a primit actualizarea One UI bazată pe Android 9 la începutul anului 2019 și actualizarea One UI 2 bazată pe Android 10 în decembrie 2019. Smartphone-ul nu va mai primi nicio actualizare suplimentară a sistemului de operare Android în viitor. Va primi în schimb mai multe actualizări de securitate pentru o perioadă, conform SamMobile. Indiferent de acest lucru, este o bilă albă pentru Samsung că lansează cea mai recentă actualizare de securitate pe acest dispozitiv.

Android Oreo este a opta actualizare majoră și a 15-a versiune a sistemului de operare Android. Sistemul de operare Android Oreo a fost pus la dispoziția publicului la 21 august 2017. În iunie 2021, 13,04% din dispozitivele Android rulau Oreo.

Noua actualizare de securitate  pentru Samsung Galaxy Note 9 remediază mai mult de 20 de erori de la Samsung și Google. În cea mai mare parte, actualizările din iulie pentru dispozitivele Samsung sunt destul de mici, cu excepția seriei Galaxy Note 20, care ocupă un spațiu de peste 1GB. În ceea ce va fi una dintre ultimele sale actualizări (Note 9), patch-ul de securitate din iulie a fost lansat ieri în Germania. Acesta se va extinde treptat în zilele următoare în alte țări din Europa și peste tot în lume.