Aproape sigur Galaxy S11 nu va avea mufă pentru căști

1026

Foarte multă lume a auzit că Samsung vrea să elimine mufa de căști de 3,5mm din Galaxy Note 10. Această informație este momentan doar la nivel de zvon și bârfă, pentru că Samsung nu a confirmat nimic oficial. Dar, „nu iese fum fără foc”, iar fumul îl poate risipi doar Samsung! Primele fotografii cu Galaxy Note 10 și Galaxy Note 10 Pro arată că nu va mai fi o mufă pentru căști pe acestea. Nu este o veste bună nici pentru cei care așteaptă cu nerăbdare pe Samsung Galaxy S11.

Dacă Samsung va elimina de pe telefoanele emblematice mufa pentru căști începând cu Galaxy Note 10, atunci este sigur că seria Galaxy S11 nu va avea nici ea mufă pentru căști. Am mai scris acest lucru, este ceva inevitabil și în trend cu tendințele actuale din domeniul telefoanelor mobile. Și, chiar dacă Samsung este de obicei un deschizător de drumuri în acest domeniu, suntem siguri că gigantul tech se va alinia acestui trend.

Nu va există nicio mufă pentru căști pe Galaxy S11

Samsung pare să fi decis să scape de jack-ul pentru căști din telefoanele sale. Eliminând mufa, inițial de pe Galaxy Note 10, Samsung va trimite un mesaj fanilor săi în acest sens. Seria Galaxy Note a fost întotdeauna cu dedicație pentru profesioniști, pentru amatorii de putere și eleganță. Chiar dacă va mai face o excepție pentru utilizatorii modelului Galaxy Note 10 Pro, sunt puține șanse ca Galaxy S11 să mai vină cu mufa pentru căști.

Apariția unui smartphone Samsung fără mufa de 3,5mm nu ar fi o noutate absolută. Compania sud-coreeană are unele telefoane fără mufă pentru căști. Primul dintre ele a fost Samsung Galaxy A8s. Nici pliantul Galaxy Fold nu are jack-ul și nici Samsung Galaxy A80. Chiar și tableta Samsung Galaxy Tab S5e a fost lansată fără mufă. Totuși, trebuie să recunoaștem că acestea, poate cu o excepție – Galaxy Fold, nu sunt nici pe departe la fel de importante ca telefoanele din seria Galaxy S și Galaxy Note.

Mufa de 3,5 mm a apărut în anii 1960. Sony a fost prima companie care a instalat o astfel de mufă pe unul dintre produsele sale, un radio portabil Sony EFM-117J, în 1964. Jack-ul pentru căști pe dispozitive mobile a fost introdus cu primul Walkman în 1979, lansat tot de Sony. Primele mufe de 3,5 mm pe smartphone-uri au fost introduse de Nokia.

Samsung va încerca, evident, să justifice această decizie spunând că scoaterea jack-ului permite un design mai subțire și eliberează mai mult spațiu pentru baterie. Va invoca și faptul că este singurul mare producător care mai păstrează mufa audio de 3,5 mm. S-ar putea chiar argumenta de către Samsung că trebuie să fie în pas cu vremurile, dacă va lua această decizie.

Același lucru s-a întâmplat și în privința bateriilor detașabile

Samsung ar putea îndulci această tranziție pentru fani și utilizatori cu o pereche gratuită de căști wireless Galaxy Buds. A făcut deja acest lucru la pre-comenzile pentru Galaxy S10. Cei care sunt devotați cu adevărat căștilor cu fir vor trebui atunci să utilizeze adaptorul USB de tip C pe care Samsung îl va livra cu siguranță în cutie.

Dacă nu vreți să cumpărați un Galaxy Note 10 deoarece nu are mufa pentru căști, tot la fel poate fi și în privința lui Galaxy S11. Odată ce mufa pentru căști este îndepărtată de Samsung, există puține șanse ca aceasta să fie adusă înapoi. La fel a fost cazul și în privința bateriilor detașabile, conform SamMobile. Mulți utilizatori încă duc dorul acestora, dar știm cu toții că acestea nu se mai întorc niciodată. Samsung știe că toate marile companii au eliminat jack-ul pentru căști. Clienții care doresc un dispozitiv high-end nu pot schimba marca din cauza asta, mai ales când este vorba de Samsung.