Galaxy S21 FE posibil să fi fost anulat de Samsung

411
Galaxy S21 FE posibil sa fi fost anulat de Samsung
Sursa Foto: prin gizmochina.com

Zvonurile despre Samsung Galaxy S21 FE nu se mai termină. La începutul acestei luni, am aflat că smartphone-ul ar putea debuta în octombrie. Apoi au fost informații că Samsung va produce doar 10.000 de bucăți. Acum o informație apărută în Coreea de Sud, în publicația DDaily, dezvăluie că Samsung a anulat pe Galaxy S21 FE.

Conform informației, via GizmoChina, un oficial Samsung Electronics a declarat că compania a anulat evenimentul Galaxy Unpacked pentru Galaxy S21 Fan Edition (FE). Acesta urma să aibă loc la jumătatea lunii octombrie. El a mai spus că Samsung pare să ia în considerare să nu lanseze deloc acest telefon.

Povestea lui Samsung Galaxy S21 FE continuă

Conform sursei sud-coreene, motivul anulării evenimentului este că Samsung Galaxy Z Flip 3 se vinde foarte bine. Probabil Samsung nu vrea să deranjeze aceste vânzări, Galaxy Z Flip 3 fiind un telefon mai scump. Cealaltă problemă care ar fi avut ca rezultat anularea lui Galaxy S21 FE este lipsa globală de cipuri.

Samsung a lansat pe Galaxy Z Flip 3 în august, cu un preț mult mai mic decât a avut Flip-ul de anul trecut. Noul telefon pliabil vine cu specificații actualizate și un design îmbunătățit. Este alimentat de același Snapdragon 888, care se așteaptă să fie văzut și pe Galaxy S21 Fan Edition. Se pare că Samsung discută intern că ar fi ideal să se concentreze asupra pieselor și producției modelului Galaxy Z Flip 3 în loc să lanseze pe S21 FE.

Snapdragon 888 a fost lansat la sfârșitul lui 2020 și fabricat cu tehnologia de 5 nm de Samsung. Are un nucleu ARM Cortex-X1, trei nuclee ARM Cortex-A78 și patru nuclee ARM Cortex-A55. Are un modem Wi-Fi 6e și un ISP Spectra 580.

Variantele de S21 FE cu procesor Exynos 2100 și Snapdragon 888 au fost văzute recent pe Geekbench și Google Play Console. O pagină de asistență a telefonului a fost activată la începutul acestei luni, ceea ce indica faptul că ar putea fi lansat în octombrie.

Referitor de informația de mai sus, există posibilitatea ca anularea lui S21 FE să se aplice numai Coreei de Sud. Motivul din spatele acestui lucru este că o altă publicație sud-coreeană a scris în iunie că noul model Fan Edition va fi lansat pe piețe limitate. Aceasta a susținut că smartphone-ul nu va fi lansat în Coreea și Japonia, dar va ajunge în SUA și Europa.