Galaxy S23 Ultra va fi mai bun ca iPhone 14 Pro Max – iată de ce

530
Seria Galaxy S23
Sursă foto: AndroidAuthority

Samsung Galaxy S23 Ultra este în mod clar cel mai așteptat telefon din 2023. Dacă zvonurile se dovedesc adevărate, probabil va fi lansat la începutul lunii februarie. Ar putea fi cel mai bun telefon în general când sosește? Poate, dar va trebui să fie mai bun decât alte produse emblematice și în special ca Apple iPhone 14 Pro Max. Nu avem motive să ne îndoim de acest lucru.

Modelul ce mai mare de la Apple va fi un adversar redutabil pentru Galaxy S23 Ultra. Apple iPhone 14 Pro Max are o nouă cameră principală de 48MP, un procesor extraordinar de rapid A16 Bionic și funcții noi, cum ar fi Dynamic Island. În plus, Apple a ajuns în sfârșit din urmă Samsung cu un afișaj mereu activ (Always on Display), chiar dacă implementarea pe iPhone 14 Pro Max este diferită.

Dar știm că Samsung nu va ține cont de cele enumerate mai sus, iar zvonurile de până acum despre Samsung Galaxy S23 Ultra arată că va fi o adevărată bestie pe piața mobilă. Va avea o cameră de 200MP și cea mai rapidă performanță datorită procesorului Snapdragon 8 Gen 2. Nu trebuie să uităm că Samsung Galaxy S22 Ultra avea deja câteva avantaje față de Apple iPhone 13 Pro Max, care ar trebui să fie transmise noului telefon.

Deci, iată de ce Galaxy S23 Ultra va fi mai bun decât iPhone 14 Pro Max când va sosi anul viitor.

Design mai elegant și S Pen pe Galaxy S23 Ultra

Oricât de mult ne place designul la iPhone 14 Pro Max, acesta este mai voluminos în comparație cu predecesorul său. Are o denivelare și mai mare a camerelor – datorită unei camere mai mari. Actualul Samsung Galaxy S22 Ultra este mai ușor decât iPhone-ul, în ciuda faptului că are un afișaj puțin mai mare și nu se așteaptă ca acest lucru să se schimbe prea mult la S23 Ultra.

Tom’sGuide este un site fondat în 2007 și are sediul la New York. Ajută cumpărătorii să decidă ce produse să cumpere, găsind cele mai bune oferte. Publică recenzii și testează noile produse arătându-vă cum să profitați la maximum de ele.

Sunt informații că Samsung Galaxy S23 Ultra va fi cu doar cu 6 grame mai greu decât modelul anterior. Acest lucru se va datora unui cadru metalic mai lat, potrivit Tom’sGuide. De asemenea, S23 Ultra ar putea avea rame ușor mai înalte în jurul camerelor pentru a proteja lentilele de zgârieturi. Va fi o mare diferență față de ramele uriașe și inestetice care înconjoară camerele de pe telefonul Apple. Da, se pare iPhone 15 Ultra va avea un design mai elegant și rotunjit, dar asta e în toamna lui 2023.

Aceasta ar trebui să fie a doua generație în care Samsung oferă un S Pen în modelul Galaxy S Ultra. Dar nu am văzut îmbunătățiri majore pentru acest stylus, în afară de reducerea latenței și recunoașterea îmbunătățită a scrisului de mână. Sunt informații, mai în șoaptă, că viitorul S Pen pentru S23 Ultra va fi cel mai performant de până acum.

Samsung sigur va surclasa aici pe iPhone 14 Pro Max, deoarece acesta nu acceptă un echivalent S Pen precum Apple Pencil.

O cameră de 200MP și zoom mai bun pe Galaxy S23 Ultra

De obicei la o cameră foto rezoluția nu este tot ce contează. În caz contrar, S22 Ultra ar fi în fruntea listei cu cele mai bune camere foto pe un telefon. Dar, Galaxy S23 Ultra va avea o cameră incredibilă de 200 megapixeli. Camera principală va fi capabilă de fotografii de 200MP sau 12,5MP, acestea din urmă ar fi realizate prin pixel binning.

S23 Ultra ar putea primi noul senzor ISOCELL HP2 de 200MP de la Samsung. Despre acesta se zvonește că este de 1/1,3 inch cu o deschidere mai mare decât înainte la f/1,7 (vs. f/1,6). Asta ar însemna că în cameră va intra și mai multă lumină.

Referitor la acest lucru, Ice Universe a spus că această nouă cameră de 200MP ar fi cea mai bună de pe piață pentru a face fotografii cu lumină scăzută. Acest lucru ar putea ajuta cu adevărat Samsung să depășească excelentul Mod Noapte al iPhone.

Deși nu sunt informații că acest lucru se va schimba la Galaxy S23 față de S22 Ultra, S23 Ultra va fi noua fiară cu ecran mare a Samsung care va bate iPhone 14 Pro Max și la zoom-ul optic. Și asta pentru că telefonul Apple oferă doar un zoom optic de 3x și un zoom digital maxim de 15x. Între timp, S23 Ultra va avea teleobiective duble cu mărire de 3x și 10x. Apple iPhone 15 Ultra ar putea răspunde cu un zoom periscop mai puternic, dar lansarea sa este foarte departe.

Încărcare mai rapidă, baterie mai mare pe modelul Samsung

Galaxy S23 Ultra va oferi o încărcare rapidă cu fir de 45W. Aceasta ar trebui să fie semnificativ mai bună decât încărcarea de maxim 30W pe care Apple o are cu iPhone 14 Pro Max.

Samsung Galaxy S22 Ultra ajunge de la zero la o încărcare de 67% în 30 de minute. În comparație iPhone 14 Pro Max se încarcă 42% în aceeași perioadă de timp. Așa că Samsung ar trebui să-și poată menține, dacă nu să-și extindă avantajul aici.

Mai mult un alt wild card este autonomia bateriei. iPhone 14 Pro Max a furnizat mai multă durată de viață a bateriei decât S22 Ultra, în ciuda faptului că avea o baterie mai mică: 4.323 mAh față de 5.000 mAh. Așadar, Samsung va avea mai multă eficiență dacă va depăși iPhone-ul de top în rezistență. Conform tuturor informațiilor, noul procesor Qualcomm Snapdragon 8 Gen 2 poate ajuta aici.

Testele cu Snapdragon 8 Gen 2 pe un telefon emblematic Samsung arată că acesta va depăși iPhone 14 Pro Max la grafică și jocuri. Cel puțin pe baza zvonurilor de până acum, Galaxy S23 Ultra are șanse foarte mari de a lua titlu de cel mai bun telefon din lume după ce va fi lansat.

Singura zonă în care Samsung trebuie să lucreze puțin sunt camerele foto. Samsung va trebui să împerecheze camera de 200MP cu un software foto excepțional pentru a oferi fotografii convingătoare care să distrugă iPhone 14 Pro Max.