Până la lansarea seriei Galaxy S25, începutul anului 2025, mai este destul de mult timp. Dar asta nu înseamnă că nu apar diferite zvonuri încă de acum despre Galaxy S25, Galaxy S25+ și Galaxy S25 Ultra. Cel puțin în acest moment credem că acestea vor fi numele celor trei modele care vor fi lansate atunci de Samsung.
Unul dintre cele mai recente zvonuri tocmai apărute este că Samsung are deja patru prototipuri diferite pentru modelul Galaxy S25 Ultra. Informația, via TechRadar, vine de la tipsterul PandaFlash. El a postat imagini cu aceste prototipuri, spunând că se bazează pe informații furnizate de surse din interiorul Samsung. În primul rând trebuie să menționăm că nu au fost multe informații de la acest tipster și astfel avem unele rețineri în privința acesteia.
Ușoare modificări de design la Galaxy S25 Ultra
Mergând mai departe, din ce vedem aceste prototipuri de S25 Ultra nu sunt foarte diferite de actualul Galaxy S24 Ultra. Putem vedea pe partea frontală că există mici diferențe în dimensiunea ramelor laterale pe măsură ce trecem de la prototip la altul. Probabil că în acest stadiu de dezvoltare toate aceste prototipuri sunt luate în considerate.
Un aspect consecvent la toate cele patru prototipuri este poziționarea camerei selfie din partea de sus a afișajului. Se pare că nu vom primi o cameră in-display (gen Fold 5) în seria S cel puțin încă un an. În afară de câteva rafinamente, designul modelului Ultra nu s-a schimbat prea mult de-a lungul anilor. A avut un ecran de 6,8 inch de la S22 Ultra, lansat în 2022, aceeași diagonală o are și S24 Ultra.
Din ce vedem singurele modificări pe care Samsung le are în vedere pentru designul frontal al lui Galaxy S25 Ultra sunt legate de cadru și rame. Ceva care s-a schimbat cu Galaxy S24 Ultra a fost introducerea unui ecran plat, eliminând marginile rotunjite. Nu am auzit nimic care să sugereze că Samsung va anula această schimbare pentru viitorul S25 Ultra.
În general sunt schimbări subtile, mai ales că au fost zvonuri că S25 Ultra va veni cu schimbări de design. Tot recent am aflat că Samsung va folosi o cameră ultra-wide Sony pe S25, dar acest lucru va influența foarte puțin designul, eventual partea din spate.