Viitorul ceas Samsung Galaxy Watch 4 a apărut în noi imagini

390
Viitorul ceas Samsung Galaxy Watch 4 a aparut in noi imagini
Sursa Foto: via 91Mobiles

Ne așteptăm ca Samsung să dezvăluie un nou ceas inteligent în curând, iar un nou set de imagini a apărut cu Samsung Galaxy Watch 4. Se pare că acesta a fost denumit în mod confuz Galaxy Watch Active 4 până acum. Înainte de a vorbi despre nume vedem un ceas elegant în dimensiuni de 40 mm și 44 mm și în patru opțiuni de culoare: negru, argintiu, verde închis și roz-auriu.

Unele dintre specificațiile cheie ale ceasului inteligent sunt prezentate și în imagini. Rezistența la apă 5ATM (până la o adâncime de 50 metri) și standardul militar american MIL-STD 810G sunt la bord. Nu lipsește GPS, un ecran Gorilla Glass DX+ și o mulțime de senzori.

Noul ceas inteligent Samsung împrumută multe din design-ul lui Galaxy Watch Active 2 și poate fi considerat cu adevărat Galaxy Watch Active 4. Dar, se pare că va fi numit Galaxy Watch 4 și, probabil va fi lansat azi, la MWC 2021. Săptămâna trecută mai multe fotografii ne-au arătat cum ar arăta Galaxy Watch Active 4. Numai că este posibil să fi fost etichetat greșit, întrucât o imagine promoțională cu aspect oficial arată fotografii identice pentru Galaxy Watch 4. Se pare că nu va exista un Samsung Galaxy Watch Active 4 anul acesta. Aceasta este o informație ciudată, având în vedere numărul mare de zvonuri pe care le-am auzit despre acesta. Acum se pare că purtabilul va fi lansat, doar cu un nume diferit.

Samsung Galaxy Watch 4 în noi imagini

Imaginile provin de la site-ul 91Mobiles, care susține că vin dintr-o „sursă de încredere din domeniu”. Presupunând că imaginile sunt reale, un lucru izbitor este lipsa ramei fizice rotative pentru selectarea aplicațiilor și navigare. Rama fizică nu a făcut niciodată parte din gama Galaxy Watch Active. Aceste ceasuri au o ramă rotativă digitală cu o ieșire haptică, care marchează aplicațiile la fel ca rama fizică.

TechRadar este o publicație online cu echipe editoriale și redacții în SUA, UK, Australia și India. În ianuarie 2018 TechRadar a fost al 10-lea cel mai popular site de tehnologie din lume, cu peste 73 de milioane de cititori pe lună.

Conform TechRadar, cunoscutul Max Weinbach, cu postări de încredere din acest domeniu, susține că ambele modele există. Se pare că acest Galaxy Watch Active 4 va fi numit Galaxy Watch 4 (nu există Galaxy Watch Active 3). Potrivit unei alte surse bine informate din domeniu Galaxy Watch Active 4 va apărea mai târziu.

Sperăm că totul va deveni clar foarte curând. Știm că Galaxy Watch 4 va rula o versiune recent actualizată a Wear OS dezvoltată de Google și Samsung. Dacă informația publicată de 91Mobiles este corectă, vom afla destul de repede. Site-ul scrie că Samsung va lansa pe Galaxy Watch 4 pe 28 iunie, așa că sperăm că ne vom edifica în curând.