Galaxy Z Fold 4, Z Flip 4 și seria Galaxy Watch 5 au dată de lansare

300
Galaxy Z Fold 4 Galaxy Z Flip si seria Galaxy Watch 5 au data de lansare
Sursa Foto: letsgodigital.org

Pe baza programului precedent de lansare au fost speculații că Samsung va organiza un eveniment Galaxy Unpacked pentru telefoanele sale pliabile de ultimă generație Galaxy Z Fold 4 și Galaxy Z Flip 4 în luna august. Se așteaptă ca seria Galaxy Watch 5 să fie dezvăluită alături de dispozitivele din seria Galaxy Z la aceeași dată. Cu mult înainte de lansare, cunoscutul Jon Prosser a anunțat data lansării și variantele de culoare pentru Fold 4, Flip 4 și Galaxy Watch 5.

Potrivit lui Prosser următorul eveniment Samsung Galaxy Unpacked va avea loc pe 10 august. Cu această ocazie vor fi lansate telefoanele Galaxy Z Fold 4, Galaxy Z Flip 4 și ceasurile inteligente Galaxy Watch 5 și Galaxy Watch 5 Pro. Precomenzile acestor dispozitive vor putea fi făcute începând cu aceeași dată, vânzările începând cu 26 august.

Galaxy Z Flip 4, Galaxy Z Fold 4 și Galaxy Watch 5 vor fi lansate în 10 august

Samsung Galaxy Z Fold 4 va fi disponibil în culorile Phantom Black, Green și Beige. Pe de altă parte, Samsung Galaxy Z Flip 4 va veni în culori precum Graphite, Bora Purple, Pink Gold și Blue. Alte culori probabil vor fi lansate mai târziu în cursul acestui an. Încă nu știm dacă va fi lansat și un model Limited Edition, gen Thom Brown, cu ocazia Galaxy Unpacked.

Seria Galaxy Watch 5 va include trei dispozitive. Un Galaxy Watch 5 de 40 mm care va veni în culoarea Phantom Black, Silver și Pink Gold; un model Watch 5 de 44 mm care va fi disponibil în culorile Phantom Black, Silver și Sapphire (culoare albăstruie); și Samsung Galaxy Watch 5 Pro de 46 mm în culorile Phantom Black și Silver.

GizmoChina este unul dintre cele mai mari site-uri de tehnice din China. Publică știri despre produse din China dar și din toată lumea. Scrie despre telefoane, tablete și tehnologii revoluționare din domeniul tehnic. Are peste 5 milioane de vizitatori unici lunar.

GizmoChina mai precizează că Samsung va anunța varianta de culoare Lavanda a lui Samsung Galaxy S22 la același eveniment. Specificațiile lui Galaxy Z Fold 4 și Galaxy Z Flip 4 s-au scurs deja în cea mai mare parte. Deoarece mai este mult timp până la următorul eveniment Galaxy Unpacked, este posibil să apară mai multe informații și despre seria Galaxy Watch 5 în zilele următoare.