Samsung și Apple au dominat vânzările de telefoane premium în Q3

836

În al treilea trimestru al anului 2018, vânzările globale de smartphone-uri au scăzut cu 5%, potrivit datelor publicate de Counterpoint Research. Dar, după cum reiese din cel mai nou studiu de piață, segmentul premium a crescut de fapt considerabil. Marile forțe din domeniu Samsung și Apple au fost în frunte.

Pe parcursul lunilor iulie, august și septembrie, vânzările de smartphone-uri cu prețuri de 400 $ sau mai mult au reprezentat 22% din piața mondială. Aceasta reprezintă o creștere de 19% față de anul precedent. Conform PhoneArena, din total, iPhone-ul Apple a reprezentat aproape jumătate din totalul vânzărilor pe parcursul trimestrului. A fost urmat de Samsung cu un procent de 22%, iar grupul chinez Huawei a fost al treilea cu 12%. Este pentru prima dată când compania Huawei a avut un procent de două cifre în acest segment de telefoane.

În segmentul de preț 400-600 $ Samsung a dominat piața

Conform Counterpoint, Samsung a dominat piața în segmentul de preț cuprins între 400-600 USD, cu o cotă impresionantă de 25%. Apple și Huawei, pe de altă parte, au ocupat al doilea și al treilea loc cu 21% și respectiv 17%. Vivo și Oppo au terminat și ele în primele cinci locuri, în special datorită popularității lor în China. O altă companie din China, Xiaomi a ocupat locul șase în această categorie de prețuri cu o cotă de piață de 6%.

În segmentul premium, grupul de telefoane cu prețuri cuprinse între 600-800 de dolari, a fost dominat fără îndoială de Apple și Samsung, cu o cotă combinată de 82%. Cu toate acestea, Apple are un procent mai mare decât Samsung în segmentul de prețuri de peste 800 $. Datorită iPhone-ului din 2017 și noilorPhone XS și XS Max, Apple stă mai bine. Galaxy Note 9 a fost lansat în august și nu a putut puncta foarte mult în această categorie.

Counterpoint Research este o companie globala de analiză a industriei și comerțului cu sediul în Asia la Hong Kong. Are analiști în toate centrele cheie ale industriei la nivel global. China, Coreea de Sud, Marea Britanie, India, Statele Unite sau Argentina sunt câteva dintre piețele țintă avute în vedere.

Chiar dacă nu se află în top cinci la scară mondială, Counterpoint Research a catalogat OnePlus ca fiind una dintre mărcile cu cea mai rapidă creștere în segmentul de 400-600 USD. Acest lucru se datorează popularității sale în India, China și Marea Britanie. Google, pe de altă parte, a continuat să-și crească prezența pe piața smartphone-urilor în Q3 2018. A fost una dintre primele cinci mărci din Europa de Vest și America de Nord.